Peste 800 de medici de familie din România sunt prezenţi la Congresul Naţional al Medicilor de Familie, în perioada 13 –16 septembrie, la Timişoara.

“Reluăm tradiţia congreselor naţionale în oraşul de pe Bega, organizate de Societatea Naţională a Medicilor de Familie. Primul congres a fost organizat în 1987, la Bucureşti, iar ultimul în 2003, la Craiova. Suntem la ediţia a şaptea, iar preşedintele congresului este dr. Rodica Tănăsescu”, a declarat dr. Claudia Iftode, preşedintele Societăţii de Medicina Familiei Timiş.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.