partii parangMunicipalitatea din Petroşani a primit de la Guvern 3,2 milioane de lei pentru plata unor lucrări efectuate în domeniul schiabil Parâng.

Suma a venit în condiţiile în care bugetul investiţiei fusese diminuat, acum două luni de zile, cu 2 milioane de lei.

Deputatul Monica Iacob-Ridzi (PP-DD) a precizat că suma de bani a venit în contextul în care există şi acceptul de continuare a lucrărilor.

„Vestea bună pe care o aduc cetăţenilor din colegiul meu, încă din prima zi de după finalizarea alegerilor, este aceea că, împreună, am reuşit să convingem Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului de importanţa continuării proiectului din Parâng. Am avut în demersul meu, ca principal argument, cele 12.147 de semnături pe care le-am strâns în numai trei săptămâni în cadrul campaniei «DA pentru Parâng», pe care am iniţiat-o şi pentru care doresc să le mulţumesc din nou cetăţenilor. Cu acest argument am demonstrat că proiectul Parâng nu este un moft al familiei Iacob-Ridzi, ci un proiect susţinut de un număr foarte mare de cetăţeni din Petroşani, Petrila şi Aninoasa şi, ceea ce este şi mai important, am reuşit să convingem Guvernul de acest lucru“, a precizat Monica Iacob Ridzi.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.