strajaTuriştii care merg la schi în staţiunea Straja, din Valea Jiului, pot ajunge acolo folosindu-se de o telegondolă nouă, aceasta fiind pusă în funcţiune oficial joi, 20 decembrie, şi având un program de funcţionare între orele 9-16.

Traseul telegondolei măsoară 2,5 kilometri şi îl urmează pe cel al telescaunului vechi, care pleca din oraşul Lupeni şi ajungea în zona Cabanei Montana.

Telegondola numără 50 de cabine cu opt locuri, pentru fiecare gondolă greutatea maximă admisă fiind de 600 de kilograme. Din acest motiv, se apreciază că într-o cabină vor putea urca maxim patru persoane, dacă ţinem cont de faptul că majoritatea turiştilor urcă iarna, la munte, cu bagaje destul de grele.

Instalaţia poate transporta 1.600 de turişti pe oră, distanţa dintre oraşul Lupeni şi staţiunea Straja fiind străbătută în 7 minute şi jumătate.

Costul unui bilet dus-întors este 15 lei, un tichet simplu-pentru urcat sau coborât, este tarifat la 10 lei.

Zăpada în Straja măsoară circa un metru şi toate pârtiile sunt pregătite pentru schiori.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.