Autostrada Deva - SimeriaTraficul rutier a fost deschis vineri pe secţiunea Deva-Simeria a tronsonului de autostradă Deva-Orăştie, accesul autovehiculelor pe această porţiune din Austostrada A1 făcându-se prin două sensuri giratorii amplasate pe DN 7, la ieşire din Deva, spre Arad.

Tronsonul de autostradă are o lungime de 15 km, fiind construit cu câte două benzi pe sens, la care se adaugă două benzi de urgenţă şi o zonă mediană. Pe această secţiune au fost construite zece poduri şi pasaje, între care şi cel peste râul Mureş, cu o lungime de 720 de metri.

Interesant este faptul că darea în folosinţă a tronsonului s-a făcut într-o relativă discreţie, probabil şi din cauză că, în urmă cu câteva zile, un reportaj al TVR arăta faptul că accesul pe autostradă era imposibil pentru maşinile care veneau dinspre Arad.

Problema s-a rezolvat, cel puţin pentru moment, în zona drumului spre Cabana Căprioara şi în apropiere de benzinăria Lukoil fiind construite două sensuri giratorii provizorii, cu materiale din plastic.

Probabil că soluţia se va găsi la primăvară, pentru moment fiind imposibilă continuarea lucrărilor din motive care ţin de vremea de afară, după cum spunea, în urmă cu câteva zile, chiar directorul CNADNR, Mircea Pop, citat de TVR.

Cât despre beneficiile pentru comunitatea locală, acestea sunt evidente, dacă ne gândim numai la simplul fapt că traficul greu va fi redirecţionat de pe DN 7 spre autostradă, ocolind astfel Deva şi Simeria.

„Pentru municipiul Deva şi pentru oraşul Simeria este o realizare, datorită faptului că reuşim să descongestionăm traficul prin aceste localităţi. Vom scăpa de traficul greu, astfel încât problemele vor fi mult mai mici. E bine că am deschis şi aceşti 15 kilometri. Aşteptăm să deschidem, în luna aprilie, şi restul de tronson Simeria –Orăştie”, a spus prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu.

Sectorul de drum Deva-Orăştie este unul dintre cele mai aglomerate din ţară, cu o medie de trafic de 40.000 de autovehicule pe zi.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.