Incendiu hunedoaraO persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a fost rănită într-o explozie şi un incendiu produse în două locuinţe din municipiul Hunedoara, în noaptea de 22 decembrie, în jurul orei 3 dimineaţa.

Deflagraţia a avut loc la o gospodărie de pe strada Vasile Pârvan, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaz generată de o improvizaţie la o butelie de aragaz.

“În urma exploziei, un bărbat de 38 de ani a fost rănit. Victima a suferit arsuri pe faţă şi pe mâini. După primele îngrijiri acordate de personalul de la Ambulanţă, bărbatul a fost transportat la spitalul din Hunedoara”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, căpitan Anemona Doda.

Cea de-a doua intervenţie a pompierilor a avut loc la un incendiu izbucnit într-o locuinţă de pe strada George Enescu. Aici, un bărbat de 65 de ani a murit, cel mai probabil, din cauza intoxicaţiei cu fum.

Incendiul a fost sesizat pompierilor prin apelul de urgenţă 112, la faţa locului deplasându-se două echipaje de intervenţie. Se pare că incendiul, de mici dimensiuni, a fost declanşat de la un reşou uitat în priză cu un vas de mâncare pus, iniţial, la încălzit.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.