dariavisanescu 

„Micuţa Kasparova” din Petrila s-a obişnuit cu locurile fruntaşe în competiţiile la care ia startul. Aşa s-a întâmplat şi în 2012 când şahista de 16 ani legitimată la SCM Deva a devenit vicecampioană europeană, la Praga. Clasarea în vârful ierarhiei europene, precum şi celelalte medalii obţinute de-a lungul anului au făcut ca hunedoreanca să se numere printre cei mai buni 10 şahişti ai ţării.

Daria s-a clasat pe locul 7 în clasamentul celor mai buni sportivi ai anului 2012, ierarhie stabilită de Consiliul Director al Federaţiei Române de Şah la propunerea Colegiului Central de Antrenori, în baza rezultatelor obținute de aceștia anul trecut în competițiile interne și internationale. Aşezată în faţa tablei cu 64 de pătrăţele albe şi negre de la vârsta de 5 ani, Daria Vişănescu a cucerit un titlul European în 2006 la categoria 10 ani şi unul Mondial Şcolar, în 2007, în Grecia, în palmaresul său figurând şi o serie impresionantă de medalii naţionale sau europene. Cu un coeficient Elo de 2060, şahista de 16 ani originară din Petrila este antrenată, momentan, de Romeo Milu.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.