Craciun sarbi AradCei aproximativ 2.000 de ortodocşi sârbi din judeţul Arad au sărbătorit Crăciunul, după rit vechi, sau după calendarul iulian.

Sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos a început duminică seara, când peste 200 de enoriaşi din municipiul Arad s-au strâns la biserica ortodoxă sârbă din cartierul Gai, unde au ascultat Sfânta Liturghie şi au participat la tradiţionalului „badniak”, un foc de tabără din crengi de stejar, aprins în curtea bisericii. Aici copiii au spus poezii, iar Moş Crăciun le-a împărţit cadouri. Cei mari au băut ţuică fiartă şi au mâncat sarmale de post, după care au colindat împreună cu cei mici.

Marea Liturghie a Naşterii Domnului a fost oficiată de părintele protopop Ognean Plavşici, luni dimineaţă, la biserica ortodoxă sârbă cu hramul „Sfântul Petru şi Pavel”, din centrul Aradului. Acesta a încheiat cu urarea tradiţională „Hristos se rodij!” (Hristos s-a născut), răspunsul credincioşilor fiind „Va istina se rodij!” (Adevărat s-a născut).

Arhiepiscopul Aradului, IPS Timotei, a transmis salutul său credincioşilor ortodocşi, ca în fiecare an.

Slujba religioasă s-a încheiat cu poezii recitate de tinerii sârbi din Arad şi cu împărţirea unor bucheţele făcute din crenguţe de stejar şi paie, legate cu panglici tricolore sârbeşti (roşu-alb-albastru), menite a le da sănătate, tărie şi putere până la Crăciunul viitor.

Tradiţii

Chiar dacă împodobirea bradului de Crăciun nu făcea parte din tradiţiile sârbilor, cu timpul, mai multe familii au adoptat acest obicei. De altfel, majoritatea sârbilor din Banat sărbătoresc acum atât Crăciunul românesc, cât şi cel sârbesc.

Potrivit vechii tradiţii, în comunităţile sârbeşti se obişnuieşte ca în Ajunul Crăciunului bărbaţii satului să meargă cu căruţele în pădurea cea mai apropiată, pentru a tăia trunchiul de copac care va deveni „badniakul” (trunchi de stejar sau de fag), pe care îl aduc mai apoi, seara, la biserică, rolul gazdei fiind preluat de preotul comunităţii. Acesta aşează în biserică, în locul bradului, creanga de stejar, aruncând paie pe jos. Paiele simbolizează aşternutul din ieslea în care s-a născut Pruncul Sfânt.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.