5334522-mediafax-foto-mihai-dascalescu

Singurul hunedorean prezent la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 este pe placul lui Leonard Doroftei, care ar vrea să se bazeze pe el şi pentru ediţia de la Rio de Janeiro. Asta numai în condiţiile în care deveanul de 22 de ani doreşte să mai rămână la amatori.  „Bogdan Juratoni mi-a plăcut, a făcut şi nişte greşeli, dar a boxat bine. Este un copil de viitor, nu vrem să-l pierdem şi o să investim în el, timp, răbdare, bani, ca să-l putem avea în Brazilia, la Rio de Janeiro, dacă îşi doreşte şi el. Are un antrenor bun, care munceşte cu el, Gheorghe Napoleon, şi sper că împreună vor face treabă”, a adăugat Doroftei, care a precizat că i-a urmărit cu atenţie parcursul din ultimii ani, iar drumul pe care poate păşi este unul foarte bun, indife­rent că va alege să continue la amatori sau la profesio­nişti.

Dacă în ring este mai decis ca oriunde, pugilistul de 22 de ani nu pare la fel de hotărât în ceea ce priveşte pasul următor în carieră. Trecerea la profesionişti îi face cu ochiul, însă cei din jur îi spun că ar fi mai bine să rămână, în continuare, la nivelul la care se află acum. „Era o variantă să trec la profesionism, dar, momentan, m-am hotărât să mai stau un pic. Chiar dacă nu sunt decis sută la sută. Am ales să rămân la amatori, pentru că mi s-a spus că sunt încă tânăr. Depinde şi de ce condiţii vom beneficia pentru competiţiile la care ţintim să luăm parte. Am doar 22 de ani şi, evident, mai am timp să trec şi la profesionişti”, a spus Bogdan, care începând din această lună a reintrat în sală (alături de fratele său Cezar) pentru o pregătire mai uşoară, având în vedere că încă nu se anunţă competiţii importante în calendarul competiţional.

Medaliat cu bronz la Mon­diale, dar eliminat după primul meci la JO, Bogdan Juratoni a încheiat anul cu un premiu. Clubul Dinamo, cel la care este legitimat, l-a declarat pugilistul anului 2012. „Speram, visam să ajung până aici, dar nu credeam. Mă bucur că s-a întâmplat, dar vreau mai sus. Voiam să fiu şi cel mai bun din lume, dar asta este, mergem înainte. Sper ca peste patru ani să fie soarta altfel”, a concluzionat Bogdan.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.