revelion sarbescSârbii şi ucrainenii din partea de vest a ţării au trecut în Noul An, după Calendarul Iulian, de luni, 14 ianuarie, ei aflându-se în anul 2013, potrivit tradiţiei creştinilor ortodicşi de rit vechi.

În municipiul Arad, Revelionul sârbesc a fost petrecut la un  restaurant unde peste 300 de persoane au servit din preparatele tradiţionale: peştele pe salată rusească cu maioneză, pateul de gâscă, ficatul în aspic, şunca fiartă cu hrean, friptura de purcel, tortul cu nucă şi gogoşile în care se pun bănuţi, toate stropite cu mult vin roşu.
Participanţii la petrecere au marcat trecerea în noul an de două ori, odată după ora României şi a doua oară după ora Belgradului.

”Cu toţii, la ora 1.00 (ora României), în acelaşi timp cu toţi sârbii din Banat şi din patria mamă, Serbia, am ciocnit ciocni cupele de şampanie şi ne-am urat „Srecna Nova Godina” (An Nou Fericit), un an îmbelşugat şi cu sănătate, după care, conform tradiţiei,  vom sparge paharele, pentru a avea noros şi a fi sănătoşi tot anul”, a spus prof Simion Jarco, preşedintele filialei Arad a USR.

În prima zi a Anului Nou, sârbii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile. Cu ocazia acestei zile, după participarea la Liturghie, se consumă tradiţionalele pogăcele făcute special de Sfântul Vasile, din făină de grâu şi fără jumări, precum şi colacul numit „Vasiliţa”, cu multe nuci şi stafide.

Diferenţe între calendare

Născându-se în cadrul Imperiului Roman, Biserica creştină, şi-a fixat evenimentele după „Calendarul Iulian”, numit aşa după împăratului Iulius Cezar, din anul 46 înainte de Hristos.

Prin Bula „Inter Gravissimus”, Papa Grigorie al XIII-lea a poruncit în anul 1582 o reformă calendaristică, prin care a impus „Calendarul Gregorian”, folosit şi astăzi în majoritatea statelor lumii, între cele două calendare existând o diferenţă de 13 zile.

În România, acest decalaj dintre sărbătorile oficiale ale creştinilor ortodocşi şi cele ale celor de rit vechi a apărut în anul 1924, atunci când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul Gregorian, menţinându-l pe cel Iulian.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.