uta2Omul de afaceri austriac Dieter Kaas a confirmat interesul pe care îl are în preluarea echipei UTA Arad, dar a precizat că decizia finală o va lua doar în momentul în care va cunoaşte toate detaliile legate de situaţia clubului.

Dieter Kaas este deţinătorul holdingului multinaţional „Trade Trans Group” profilat pe transportul intermodal, care a investit aproximativ 20 de milioane de euro în terminalul Cargo de la Curtici, judeţul Arad. El a declarat, luni, 14 ianuarie, că a avut o întâlnire şi primarul Gheorghe Falcă, care l-a asigurat de tot sprijinul său.

”Domnul Falcă m-a asigurat de tot sprijinul său şi mi-a prezentat proiectul de construire a noului stadion. Dânsul a promis că autorităţile locale vor suporta cheltuielile curente ale clubului, mai puţin salariile jucătorilor, care vor trebui să fie suportate de mine. Înainte însă de a parafa documentele de preluare ale UTA, doresc un angajament scris din partea primarului”, a spus omul de afacri austriac.

La acestă oră clubul UTA, care evoluează în seria a doua a Diviziei B, are importante datorii către bugetul de stat, părţi din contractele de joc ale unor jucători, salarii restante către jucători şi salariaţii clubului.

Dacă nu va plăti aceste datorii în următoarele zile, echipa este în pericol de a fi depunctată, sancţiunile putând merge până la retrogradarea acesteia în Liga a patra de fotbal.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.