Raluca HaiduGimnasta Raluca Haidu, cel mai bun sportiv al judeţului Hunedoara în anul 2012, a renunţat la sportul de performanţă şi se pregăteşte pentru Bacalaureat, intenţionând să urmeze apoi Institutul de Educaţie Fizică şi Sport.

“Am decis ca începând cu acest an să nu mai fac gimnastică de performanţă. Nu mi-a fost uşor să renunţ la gimnastică. A fost o decizie greu de luat şi rămân cu regretul că nu am avut ocazia să particip la Jocurile Olimpice de la Londra”, a declarat Raluca Haidu.

Ea a spus că se pregăteşte pentru Bacalaureat şi apoi va continua studiile la o facultate de educaţie fizică şi sport.

Componentă a lotului naţional de gimnastică, Raluca Haidu a obţinut cea mai mare performanţă în anul 2012 când şi-a trecut în palmares titlul de campioană europeană cu echipa României câştigat la Campionatele Europene desfăşurate la Bruxelles, Belgia.

Este medaliată şi cu bronz la bârnă şi cu echipa la Campionatele Europene din 2010 de la Birmingham, Marea Britanie. În 2011, la Cupa Mondială de la Glasgow, Haidu a obţinut medalia de bronz la individual compus.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.