O amendă de 3000 de euro pe care a primit-o în Ungaria a fost prea mult pentru inima slabită a unui şofer din Haţeg, judeţul Hunedoara. Stress-ul cauzat de acest incident se pare că a dus la declanşarea unui stop cardiac. Bărbatul se întorcea din Franţa, de unde cumpărase mai multe utilaje agricole. Înainte de a intra în România, acesta a fost oprit de poliţiştii maghiari, care l-au amendat cu aproximativ 3000 de euro pentru că nu ar fi respectat timpii de odihnă. Chiar după ce a trecut graniţa în România, şoferului i s-a făcut rău şi a căzut lângă camion. Celălalt şofer, care îl însoţea în cursă, a sunat imediat la apelul de urgenţă 112 şi o ambulanţă a sosit la faţa locului în scurt timp. Echipajul medical a încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă fără succes.

“Imediat ce s-a primit o sesizare de la colegii din punctul de frontieră, un echipaj s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări, reieşind că bărbatului i s-a făcut rău, iar în pofida intervenţiei medicilor a decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce

Reprezentanții Poliției au declarat că şoferul avea 60 de ani, era din Haţeg și se întorcea în România  dinspre  Franţa, de unde aducea două utilaje agricole.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.