festival oameni strajaTuriştii care se vor afla sâmbătă în staţiunea montană Straja, din Valea Jiului, vor putea participa la o nouă ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă, evenimentul fiind organizat de cabanierii din zonă pentru promovarea potenţialului turistic al pârtiilor de schi din Masivul Vâlcan.

„Festivalul este deschis tuturor turiştilor care au o imaginaţie bogată, deoarece în concursul pe care îl organizăm cu acest prilej vor intra toate lucrările din zăpadă realizate de turişti. Concurenţii vor avea o zi întreagă la dispoziţie pentru construirea oamenilor sau figurinelor de zăpadă”, a declarat cabanierul Emil Părău.

Festivalul Oamenilor de Zăpadă a fost iniţiat în anul 2008, iar de atunci se desfăşoară cu regularitate. În anul 2010, în staţiune a fost ridicat un om de zăpadă cu înălţimea de peste opt metri, despre care membrii Asociaţiei Pro Straja spuneau că reprezintă un record în Europa.

Festivalul este deschis oricărui turist cu imaginaţie, cei mai reuşiţi oameni de zăpadă fiind premiaţi de organizatori.

În Straja se poate schia foarte bine, stratul de zăpadă pe pârtii măsoară până la 80 de centimetri, iar toată zona schiabilă a fost pregătită cu maşini speciale.

Accesul în Straja se poate face cu maşina, pe drumul judeţean Lupeni-Straja, sau cu telegondola, staţia de plecare fiind în oraşul Lupeni, la fostul telescaun.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.