Plaja cancer pieleNumărul bolnavilor care suferă de cancer de piele s-a dublat, în ultimii doi ani, în judeţul Hunedoara, o creştere de 10% fiind consemnată şi în ceea ce priveşte bolnavii de cancer pulmonar.

Datele Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara arată că anul trecut au fost descoperite 57 de cazuri noi de cancer de piele, în timp ce acum doi ani numărul lor era de numai 26. În ceea ce priveşte cancerul pulmonar, 259 de persoane au fost depistate cu această boală în anul 2012, faţă de 221, în urmă cu doi ani.

Medicul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Ştefan Repede, atrage atenţia că expunerea la soare poate fi periculoasă pentru om, dar şi stresul.

„Cauza cea mai importantă care a dus la cancerul de piele a fost, cel mai probabil, influenţa radiaţiilor solare asupra pielii, în general vara, când oamenii nu respectă orele în care trebuie să facă pauză. În ceea ce priveşte cancerul pulmonar, trebuie să încercăm să reducem fumatul, mai ales în situaţiile în care plămânii sunt expuşi şi la alţi factori poluanţi. Stresul reprezintă şi el unul dintre factorii importanţi care poate declanşa boala”, a declarat medicul şef al DSP Hunedoara, Ştefan Repede.

În prezent, 7.741 de bolnavi de cancer sunt în evidenţele medicale ale judeţului Hunedoara, numărul cazurilor fiind mai mare cu aproape cu 10% faţă de ultimii doi ani.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.