olimpia-satu-mare-fc-zalau-7ASU Poli îşi va prezenta lotul cu care va debuta în retur în compania unui adversar de tradiţie din fotbalul românesc. Timişorenii antrenaţi de Antonio Foale vor juca, pe stadinul “Ştiinţa”, pe 23 februrie în compania celor de la Olimpia Satu Mare, actualmente în Liga a III-a. Până atunci, alb-violeţii vor mai întâlni, tot amical, FC Bazoş, miercuri după-masă.

Pentru prima oară de la implicarea activă a suporterilor la club, ASU Poli se va duela cu un adversar din afara județului Timiș. Și nu cu oricine, ci cu o echipă de tradiție, fostă prim divizionară, fostă finalistă a Cupei României și a cărei istorie a început tot în 1921, ca și cea a Politehnicii. Olimpia Satu Mare, una dintre cele mai iubite formații din Ardeal, a trecut, la fel ca și Politehnica, prin momente critice în ultimii ani, ajungând și în ligile județene. Pusă încetul cu încetul pe picioare, gruparea galben-albastră a început urcușul, ajungând deja în Liga a III-a, acolo unde ocupă locul 3 la finalul turului, într-o serie dominată de FC Hunedoara.

Partida ASU Poli – Olimpia Satu Mare se va desfășura sâmbătă, 23 februarie, pe arena „Știința”, ora nefiind încă stabilită. Până atunci, poliştii vor întâlni FC Bazoş, miercuri după-masa, cu începerea de la ora 18.00, la baza 2. ASU Poli va disputa miercuri un joc de pregătire împotriva celor de la FC Bazoș, formație ce le suflă în ceafă timișorenilor, de pe poziția a treia în Campionatul Județean. Tehnicianul Antonio Foale speră ca echipa să dea de această dată un randament mai bun decât în primul joc, pierdut sâmbătă, cu 0-8 la Ghiroda, mai ales că pentru retur pregătește câteva modificări la nivelul sistemului de joc.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.