Nu mai puțin de 210 pagini are cel mai recent număr al revistei „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociaţiei”) editată de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. Așa după cum a declarat pentru stiridinvest.ro domnul Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, în paginile revistei sunt o serie de articole extrem de interesante, ilustrative pentru trecutul dar și pentru prezentul comunității germane din acest colț de țară.

Sunt articolele care spun povestea deportaților germani din România în Uniunea Sovietică, a deportaților din Banatul românesc care au decedat în Bărăgan; este  – de asemenea – o poveste foarte interesantă, o lecție de viață chiar, cea a Emiliei Kiss, născută Köstner, povestită de ea și transcrisă de Ionela Rîjniță; ar fi și articolul referitor la reșițeanul Ioan Krcmar, care, la cei 103 ani împliniți, a fost sărbătorit cum se cuvine de către Forumul German.Sunt și alte articole la fel de interesante, însă eu invit pe toți cei care doresc să le citească să vină la sediul Forumului German şi la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa unde pot să intre în posesia revistei noastre.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.