Claudia Florea 6Florentina Marincu a pus mâna pe medaliile de argint la tineret şi pe cele de bronz la senioare, în cadrul Etapei Finale a Campionatului Naţional de Atletism Indoor (Cupa de Cristal) desfăşurate, în weekend, la Bucureşti. Atleta de 17 ani legitimată la CNS CSŞ „Cetate” Deva a terminat pe podium probele preferate de 60 de metri şi săritură în lungime, trecându-şi în palmares un record personal şi unul naţional! Cu aceleaşi rezultate s-a întors acasă şi Claudia Florea, de la SCM Deva, care a luat startul însă în probele de 800 şi 1500 de metri.

Specialistă în aceste probe, Florentina Marincu s-a clasat pe podium la senioare şi a fost lideră la tineret în ambele etape preliminare, disputate înaintea finalei. Şi n-a dezamăgit nici atunci când conta mai mult, terminând în top probele în care a fost printre cele mai tinere combatante.

Sportiva de la poalele cetăţii şi-a asigurat prezenţa în ultimul act al probei de viteză după ce a oprit cronometrul la 7.64 secunde, fiind prima în cea de-a doua serie preliminară. Concurenţa acerbă din finală a făcut ca Florentina să alerge şi mai bine în ultimul act, astfel că timpul cu care a încheiat proba a fost mult mai bun: 7.57 secunde, record personal! Lucrurile au stat şi mai bine în a doua zi de concurs în capitală, Florentina reuşind o clasare trasă la indigo şi la săritură în lungime. Eleva profesorului Alexe a prins ultima treaptă a podiumului la senioare, după un salt de 6.50 de metri şi a reuşit astfel să doboare recordul naţional la junioare II, care se oprea la 6.45!

Şi sportiva profesorului Emerson Toma a impresionat la Cupa de Cristal. Maria Florea terminat pe şase la general în cursele de 800 şi 1500 de metri, fiind a treia la categoria tineret. Atleta din Ghelari a parcurs cei 800 de metri ai cursei în 2:09.70, la doar o secundă de primele clasate, în vreme ce la 1.500 de metri, a încheiat cu timpul 4:31.26, cu patru secunde, mai slab decât campioana naţională de tineret.

Ambele hunedorence sunt creditate cu şanse foarte mari la titlurile naţionale la categoria juniori I, a căror finale vor avea loc, la finele acestei săptămâni, la Bucureşti.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.