Aproape 500 de vinuri vor fi prezentate la a 10-a ediţie a Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST, care se va desfăşura la Timişoara în perioada 19-21 aprilie, iar aproape 100 de probe de vinuri şi băuturi alcoolice au fost înscrise la Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi VINVEST, potrivit organizatorilor.

La ediţia aniversară VINVEST vor fi prezenţi 18 producători de vin, cinci distribuitori şi 19 firme din domeniul serviciilor conexe industriei vinului, iar noutatea celei de-a 10-a ediţii a salonului va fi Gala Vinului Premium, unde fiecare cramă participantă va prezenta ‘Oscar’-ul vinurilor sale, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul VINVEST, Lucia Pârvu.

Vor participa la VINVEST 2013 producătorii de vin Domeniile Anastasia, Crama Oprişor, WineRo, Petrovaselo, Jidvei, Budureasca, Casa de Vinuri Cotnari, TM INOX, Domeniile Sâmbureşti, Agrofarm Holding, Liliac, Domeniile Sara, Domeniile Boieru, Wine Princess, Domeniile Dealu Mare Urlaţi, SCDVV Pietroasa, SCDV Blaj, Basilescu şi importatori şi distribuitori de vin precum Crama Borha, Marvin Wine Shop, Moez GmbH, La Republica Del Gusto, Heinrig Distribution.

Jidvei vine la acest salon cu două soiuri noi de vin din gama NEC Plus Ultra – Roze şi Chardonnay, vinuri tinere din 2012, a declarat directorul de vânzări al companiei, Sorin Gheorghe, iar Casa de Vinuri Cotnari va prezenta două vinuri lansate recent – Grasa de Cotnari vinificată în sec şi Busuioaca de Bohotin vinificată în sec, potrivit reprezentantului companiei, Emilian Ion.

‘La ora actuală, consumul de vin în România este destul de bun faţă de alte ţări, dar se pune problema ce fel de vin consumăm. Trebuie să atragem din masa consumatorilor de vin persoane care să fie pretenţioase faţă de vinul pe care îl consumă. Trebuie să facem un mic pas înainte către civilizaţie şi progres, către vinul de calitate, care reprezintă acum circa 20% din vinul care se consumă în România’, a spus profesorul Ioan Nămoloşanu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România ADAR.

Ediţia jubiliară a VINVEST 2013 Timişoara aduce în atenţia iubitorilor de vin o imagine edificatoare a parcursului pe care viticultura românească l-a făcut în aceşti 10 ani. Echipa VINVEST a lansat un concept modern de a evidenţia realizările pe care vinul românesc le-a făcut, a impus un standard pentru promovarea şi imaginea sectorului vitivinicol, evidenţierea performanţelor enologiei, a potenţialului uman de excepţie implicat în producerea vinului.

‘Educarea consumatorului este una dintre grijile cu care ne-am responsabilizat căutând să aducem la statutul de cultură această nobilă artă a vinului. Prin Concursul National de Vinuri şi Băuturi VINVEST, am pus în valoare cele mai importante reuşite din domeniu. Suntem recunoscători tuturor celor care au făcut eforturi şi ne-au fost alături în acest demers’, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

Sursa: AGERPRES

Comentarii

comentarii

1 COMENTARIU

  1. […] Jidvei vine la acest salon cu două soiuri noi de vin din gama NEC Plus Ultra – Roze şi Chardonnay, vinuri tinere din 2012, a declarat directorul de vânzări al companiei, Sorin Gheorghe, iar Casa de Vinuri Cotnari va prezenta două vinuri lansate recent – Grasa de Cotnari vinificată în sec şi Busuioaca de Bohotin vinificată în sec, potrivit reprezentantului companiei, Emilian Ion. […]

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.