_MG_0379Cei mai buni dintre automobiliştii hunedoreni care au participat la competiţiile organizate de ACR Hunedoara anul trecut au fost premiaţi, la finele săptămânii trecute, în cadrul Galei Campionilor.

Cornel Gărdean, Cosmin Vidican, Ionuţ Rudeanu, Valentin Banciu, Mihai Câmpeanu, Marcela Brânduşă, Ramona Rusu sau Constanţa Roşca. Toţi au în comun aceeaşi pasiune. Concurează de fiecare dată când au ocazia în raliurile organizate în ţară, iar rezultatele lor sunt dintre cele mai bune.

Prezente în 2012, parcă mai mult ca în anii precedenţi, pe traseele din judeţ şi nu numai, cele mai bune şoferiţe din Hunedoara s-au numărat printre primii iubitorii ai vitezei care au primit diplome şi medalii din partea oficialilor filialei hunedorene a ACR. Astfel, cu un total de 51 de puncte, Marcela Brânduşa s-a clasat pe primul loc în ierarhie la feminin, după ce anul trecut s-a dovedit a fi unul bogat în clasări pe podium, atât în întrecerile din judeţ, cât şi în cele din Timiş. La un punct în spate s-a aflat Rodica Lupei, în vreme ce ultima treaptă a topului a fost împărţită de Constanţa Roşca şi Ramona Rusu, ambele cu câte 25 de puncte. în ierarhia masculină, Cornel Gărdean a strâns cele mai multe puncte, 68, el fiind urmat în clasament de Cosmin Vidican şi Ionuţ Rudeanu, doi dintre cei mai activi piloţi hunedoreni în anul precedent. Cu toţii nu se gândesc decât să ia startul la cât mai multe curse şi în 2013. „Anul trecut a fost foarte plin pentru noi, însă acum nu-mi doresc decât să înşir cât mai multe curse. O să concurez pe o maşină nouă şi sper să fac pasul spre întrecerea naţională”, a spus Ionuţ Rudeanu. „Sper ca şi 2013 să fie la fel de bun ca cel care a trecut. Nu-mi doresc decât să pot să particip la cât mai multe competiţii, atât aici în judeţ, cât şi în Raliul din Timiş”, a apreciat şi Marcela Brînduşă.

De altfel, femeile vor avea întâietate şi în ceea ce priveşte prima întrecere judeţeană oficială din acest an. „Cupa 8 martie” va avea loc, la finele săptămânii, pentru prima dată în municipiul Hunedoara, după ce în ultimii ani, cele mai iscusite şoferiţe din judeţ s-au întrecut în centrul Devei.

5 etape judeţene vor fi organizate de filiala ACR Hunedoara în acest an.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.