Asociaţia Intercomunitarã „Ţara Zarandului” a finalizat proiectul de promovare şi informare al cetãţenilor din aceastã zonă, cu privire la accesarea de fonduri europene în scopul implementãrii unor proiecte ce vizeazã dezvoltarea activitãţilor turistice, se arată într-un comunicat de presă al Grupului de Acțiune Locală (GAL) al Asociaţiei Intercomunitare „Ţara Zarandului”.

Obiectivul principal al campaniei l-a reprezentat creşterea indicelui de absorbţie efectivã şi corectã a fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Ruralã (PNDR), în sensul creşterii gradului de acurateţe şi corectitudine a întocmirii cererilor de platã, precum şi a cererilor de finanţare. Scopul sesiunilor de promovare a fost acela de a creşte gradul de conştientizare al fiecãrui cetãţean al teritoriului GAL ”Ţara Zarandului” cu privire la finanţarea proiectelor prin Mãsura 413.313 ”Încurajarea activitãţilor turistice”, precum şi calendarul estimativ de lansare al sesiunilor de depunere a proiectelor privind proietele ce vor fi finanţate prin GAL, a declarat pentru stiridinvest.ro, Marius Sârb, directorul executiv al  Asociației Intercomunitare ”Țara Zarandului”.

Experţii GAL vor fi implicaţi în perioada următoare în prezentarea informaţiilor specifice, informarea beneficiarilor în funcţie de situaţiile concrete cu care se confruntã în executarea proiectelor şi întocmirea cererilor de platã, precum şi alte informaţii de interes pentru beneficiari şi potenţialii beneficiari.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.