Aşa cum vă anunţam zilele trecute,la APIA a început noua campanie de depunere  a cererilor pentru subvenţia pe cap de oaie,pentru anul 2013.

Pentru a veni în sprijinul crescătorilor, Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „DACIA”,din judeţul Hunedoara şi-a planificat de asemenea manieră activităţile,încât avizările necesare să fie cât mai rapid la îndemâna membrilor asociaţi.

„Ne-am organizat astfel ca la nivelul fiecărui centru local APIA să se obţină documentaţia necesară şi cererile să se depună în timpul cel mai scurt la personalul acestei instituţii.Astfel  membrii noştri nu vor mai trebui să bată drumul până la Deva pentru a obţine  avizele necesare,depunerea cererilor la APIA decurgând cât mai rapid şi eficient cu putinţă ” ne-a precizat domnul Dumitru Andreşoi,Preşedintele asociaţiei „DACIA”. „ Suntem de asemenea în contact cu Centrul Judeţean APIA pentru a monitoriza faza a -II-a a plăţilor pentru subvenţiile aferente anului trecut”,a mai precizat Dumitru Andreşoi.

Iată că rolul asociaţiilor se resimte pozitiv în activitatea membrilor,mai ales acolo unde există promptitudine şi bună organizare.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.