Deputatul Monica Iacob-Ridzi a demisionat miercuri din Partidul Democrat Liberal (PDL), motivele acestui gest urmând să fie prezentate la sfârşitul săptămânii, la Petroşani, în Colegiul pe care îl reprezintă în Camera Deputaţilor.

„Am demisionat miercuri din PDL. Mi-am depus demisia la sediul central al PDL, din Bucureşti. Voi activa ca deputat independent în Parlamentul României. La sfârşitul acestei săptămâni voi veni în Colegiu şi voi anunţa motivele demisiei mele”, a declarat Monica Iacob-Ridzi.

Deputatul a menţionat că, la sfârşitul săptămânii, va preciza dacă va candida pentru un nou mandat şi în ce formulă politică. Monica Iacob-Ridzi s-a încris în PDL în martie 1997, prima funcţie în care a fost aleasă fiind cea de consilier judeţean în Hunedoara. A ocupat apoi, pe rând, funcţiile de deputat de Hunedoara, parlamentar european, iar din anul 2008 a revenit în Camera Deputaţilor ca deputat în Colegiul uninominal în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.