AcasăSTIRICaniculă şi disconfort termic în primele zile ale săptămânii viitoare. Instabilitate atmosferică...

Caniculă şi disconfort termic în primele zile ale săptămânii viitoare. Instabilitate atmosferică de joi

Primele trei zile ale săptămânii viitoare vor fi caniculare în majoritatea regiunilor. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade Celsius. De joi, se va instala instabilitatea atmosferică. Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, anunță ANM.

De luni, vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, în sud-vestul Transilvaniei şi local în Oltenia şi în sudul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic în creştere, a precizat, pentru Agerpres, Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Indicele de temperatură umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade Celsius pe Litoral şi 37 de grade Celsius în Banat.

Miercuri, canicula va persista local, în sud şi în sud-estul ţării, cu temperaturi maxime care vor urca până în jurul de 37 de grade Celsius. Însă, în jumătatea nordică a ţării şi în zonele de deal şi de munte, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie. Pe suprafeţe mici vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului, astfel de fenomene vor apărea doar pe arii restrânse.

Joi, vremea va fi instabilă în toată ţara, iar temperaturile vor scădea faţă de ziua precedentă, astfel că vom mai atinge cel mult 33 de grade Celsius doar în sudul ţării.

În intervalul 14 – 17 iulie, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele normale.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jumătatea vestică a ţării.

 

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc