AcasăSTIRIARADCină-dialog în întuneric, un eveniment al Clubului Lions din Arad

Cină-dialog în întuneric, un eveniment al Clubului Lions din Arad

Eveniment inedit la Arad în data de 17 octombrie. Clubul Lions 2007 Arad este organizatorul unei acțiuni în care timp de câteva ore cei prezenți vor dialoga, vor lua cina și vor sta în întuneric deplin, legați la ochi, experimentând astfel  modul de viață al semenilor noștri care sunt nevoiți în fiecare zi, în lipsa  vederii, să facă față unor adevărate  provocări pentru a duce o viață normală.

„Cina-dialog în întuneric” este un eveniment la care poate participa orice persoană care dorește să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor  nevăzătoare. Banii adunați în urma achitării taxei de participare, în valoare de 70 de lei de persoană, vor fi donați Asociației Nevăzătorilor, filiala Arad, pentru achizitionarea unei imprimante Braille. Evenimentul va avea loc în 17 octombrie 2016, începând cu ora 19,  la Hotel Leon din municipiul Arad.

Cu aceeași ocazie, Club Lions Arad 2007 va demara, în premieră la Arad, campania internațională de colectare de ochelari, care se desfășoară cu succes, de ani buni, în toată lumea. Această acțiune vizează colectarea de la populație a ochelarilor de vedere  vechi și folosiți, pe care cei mai mulți dintre noi fie îi aruncăm la gunoi, fie îi păstrăm acasă fără să aibă însă vreo utilitate. După colectare, ramele acestor ochelari sunt recondiționate și refolosite, fiind trimise apoi în țări mai puțin de dezvoltate, unde vor beneficia de ele persoane care au nevoie de ochelari, dar nu își pot permite să își cumpere o pereche nouă.

Asociația Nevăzătorilor din Arad are în evidență în județ 2500 de persoane, copii și adulți, cu diferite grade de handicap vizual, cărora filiala le  furnizează servicii sociale, educative şi cultural-sportive, în vederea unei mai bune integrări  sociale şi  de  creştere a calităţii vieţii.

Evenimentul va avea loc în  data de 17 octombrie 2016, începând cu ora 19,  la Hotel Leon din municipiul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc