Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis, sâmbătă, în contextul deschiderii unui dosar de către Parchetul ICCJ după apariţia unor presupuse înregistrări făcute în sediul de la Oradea, că se delimitează de ”orice act care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor”. ”Procurorii DNA trebuie să îşi desfăşoare activitatea de urmărire penală cu imparţialitate şi stricta respectare a legii şi a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”, a transmis conducerea instituţiei. DNA a mai precizat că la Oradea au fost făcute două controale în 2018 şi s-a propus neprelungirea delegării pentru procurorul şef. Deficienţe manageriale a costatat şi Inspecţia Judiciară în controlul făcut acolo, tot în 2018, a mai transmis conducerea DNA.

DNA a transmis, sâmbătă, precizări după înregistrările apărute în spaţiul public privind o presupusă discuţie purtată între procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, în luna ianuarie 2018.

”Conducerea DNA se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor, susţinând în mod constant că procurorii DNA trebuie să îşi desfăşoare activitatea de urmărire penală cu imparţialitate şi stricta respectare a legii şi a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. În ceea ce priveşte aspectele legate de realitatea înregistrării apărute în spaţiul public şi de eventualele nelegalităţi în declanşarea de către Serviciul Teritorial Oradea a urmăririi penale în unele dosare cu magistraţi, au fost solicitate note explicative din partea colectivului acestei subunităţi de Parchet”, a transmis DNA.

Conducerea instituţiei a precizat că, în cursul anului 2018, procurorul şef adjunct, care coordonează subunitatea de la Oradea, a efectuat două controale (în martie şi decembrie 2018), iar în urma primului control s-a propus, printre altele, neprelungirea delegării pentru procurorul-şef al acestui Serviciu, fiind delegat un alt magistrat în această funcţie de conducere, începând cu data de 01 aprilie 2018.

”De asemenea, din dispoziţia conducerii DNA au fost preluate la Structura Centrală două cauze care vizau magistraţi şi în care ulterior s-a dispus soluţia clasării. În cursul aceluiaşi an, Inspecţia Judiciară din cadrul CSM a efectuat un control la Serviciul teritorial Oradea reţinând deficienţe manageriale în sarcina celor doi procurori şefi care au îndeplinit funcţii de şefi în ultimii ani. În acelaşi raport s-a consemnat că nu au existat stări conflictuale între procurorii din această structură şi instanţele de judecată”, se mai arată în documentul transmis de DNA.

Parchetul ICCJ a anunţat, vineri, că a deschis un dosar penal după ce în spaţiul public au apărut înregistrări ale unor discuţii de la DNA Oradea, în care se vorbeşte despre “liniştirea” unor judecători.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.