Parafrazez cu acest titlu celebra emisiune ”România, te iubesc” a colegilor de la PRO TV. Mă uitam duminică la o primă parte a unei investigații dedicate infrastructurii românești în an centenar, dar mă uitam de fapt la dezastrul la scară națională din infrastructura românească și – la fel cum au făcut-o probabil și alți români – mă întrebam cu furie cum este posibil ca o călătorie cu trenul de la Arad la Brașov să dureze acum, în 2018, mai mult decât în timpul celui de-al doilea război mondial? Cum e posibil ca miliardele de euro pe care Uniunea Europeană le-a avut pregătite pentru infrastructura românească să nu fie cheltuite, pentru că nu știm sau nu vrem să facem proiectele necesare? Cum oare este posibil să fim singura țară a cărei capitală nu are o șosea de centură funcțională?

Începând cu 2007, România a avut la dispoziţie fonduri europene în valoare de peste 15 miliarde de euro pentru a-şi construi reţele de transport moderne. La Bruxelles, comisarul european Corina Crețu este exasperată. Spune că Guvernul nu trimite proiecte ca să ia banii, asta în condițiile în care coaliţia PSD-ALDE a promis în primul său program de guvernare că în 2017 va termina autostrăzile Lugoj- Deva şi Sebeş -Turda. La fel şi intrarea autostrăzii A3 în Bucureşti. Niciunul dintre aceste obiective n-a fost atins. Ulterior,  Compania Naţională de Drumuri a prezentat în Parlament un alt calendar, promițând că lucrările vor fi gata în 2018. Nici aceste promisiuni nu au fost respectate.

Pe 26 mai, mergi la vot!

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova tocmai a fost remaniat și va fi înlocuit în curând de Mircea Drăghici, trezorierul PSD, apropiat al lui Dragnea și, totodată, omul implicat recent într-un scandal referitor la folosirea subvenției de la stat a partidului pentru cumpărarea unor autovehicule de lux pentru el și familia lui. Va fi al ”n”-ulea ministru perindat pe la acest minister atât de important! Dacă fiecare dintre cei care au condus ministerul ar fi făcut măcar câte 500-600 de kilometri de autostradă, eu cred că România era acum o altă țară pe harta transporturilor europene! În schimb, remaniabilul Șova tocmai anunță cu mândrie că el nu pleacă de la minister până când nu își atinge obiectivul de, atenție, 60 de kilometri de autostradă dați în folosință în mandatul său! Halal monșer! Să fie primit!

Între timp, fără fonduri europene, vecinii sârbi trag tare și finalizează în curând o autostradă de peste 500 de kilometrii pe un traseu montan, asemănător cu Valea Oltului. Ei pot! Noi ne certăm și facem planuri despre cum să facem să nu facem. Și murim! Murim pe șoselele țării, transformate încet-încet în niște parcări gigantice, în care deplasarea cu mașina devine coșmarul de fiecare zi. Nici cu CFR-ul nu e mai bine! Cel despre care se spune în toate statisticile mondiale că ar fi cel mai sigur mijloc de transport, respectiv trenul, nu mai este de mult în România la această categorie. A merge cu trenul este nu doar o mare pierdere de timp, dar devine pe zi ce trece un demers tot mai periculos pe o infrastructură feroviară în care nimeni nu a mai investit temeinic de zeci de ani și unde nimeni nu poate garanta că mâine nu va deraia vreun tren cu tot cu șinele și sutele de călători din el, sărind de pe vreun pod direct în apele învolburate ale Dunării sau vreunui alt râu.

Oare ce fel de oameni ar trebui să fie prin partidele astea care au guvernat de la 1989 încoace pentru ca un proiect adevărat de țară pe tema infrastructurii să fie nu doar agreat și adoptat, dar să fie și susținut de toți politicienii, indiferent dacă sunt sau nu la guvernare? Prin anii ’60 România avea ingineri pregătiți care făceau planuri pentru a lega cu o rețea de autostrăzi Constanța de vestul Europei. Primul studiu de autostrăzi pentru reţeaua din România a fost realizat în 1967 – 1969. În 1969 inginerii Institutului de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene realizează primul masterplan pentru dezvoltarea autostrăzilor în România. Multe dintre drumurile, podurile şi chiar autostrăzile pe care circulam astăzi au fost proiectate pentru prima dată de inginerii IPTANA, inclusiv cordidorul IV European. Mai găsim oare și astăzi asemenea ingineri? Dar voință politică?

Și închei tot cu o întrebare, la fel de retorică precum cele anterioare: Fraților, ne apucăm și noi de construit ceva? O autostradă să legăm provinciile țării? O cale ferată sigură, care să permită deplasarea cu cel puțin 160 de kilometri pe oră? O șosea de centură pentru București? Ceva! Orice! Sau alegem să ne scuipăm în continuare politicienii, să asistăm la nesfârșitele remanieri și la lungul șir de miniștri care vin și pleacă mândrindu-se cu nimicuri inaugurate cu mare fast?

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.