AcasăSTIRIFenomenul „super Luna sângerie a lupului”, vizibil și în țara noastră

Fenomenul „super Luna sângerie a lupului”, vizibil și în țara noastră

Fenomenul „super Luna sângerie a lupului” va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi este o combinaţie între eclipsă totală şi super-Lună.

În timpul evenimentului, timp de o oră, luna va avea o culoare roşiatică şi va părea puţin mai mare decât de obicei.

Aceasta va fi singura eclipsă totală de Lună din următorii doi ani. Ea va fi vizibilă în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia.

Termenul „Lună sângerie” vine de la nuanţa roşie pe care pare să o aibă Luna în timpul eclipsei. În timp ce ea trece prin dreptul Pământului, planeta noastră blochează aproape toate lumina solară ce cade pe Lună. Singura lumină care ajunge este difractată de atmosfera terestră, rezultând astfel culoarea roşiatică.

Termenul „super Lună” are de-a face cu dimensiunea pe care satelitul natural al Pământului pare să o aibă. În timpul eclipsei lunare, el se va afla la distanţa cea mai mică faţă de Pământ, părând astfel mai mare. 

Potrivit time.com, termenul „Luna lupului” vine de la numele pe care unele grupuri de amerindieni le dau eclipselor de lună care au loc de-a lungul unui an.

Cea din luna ianuarie a fost numită aşa pentru că „în timpul iernii geroase, cu zăpezi mari, haitele de lupi urlă flămânde la marginea satelor indiene”.

Luna plină din ianuarie este numită şi „Luna Veche” sau „Luna de după Yule”.

Potrivit National Geographic, ea va fi vizibilă în America de Nord, de Sud, Islanda, Groenlanda, părţi din vestul Europei şi Africii. Oamenii din Europa şi Africa de Est vor putea să vadă o eclipsă parţială.

Mai multe site-uri, precum timeanddate.com, vor transmite live fenomenul.

Eclipsa totală de Lună va începe duminică, 20 ianuarie, la ora 23.41 EST (21 ianuarie, ora României 06.41) şi va dura o oră. Maximul va fi la 00.16 EST, potrivit Space.com.

Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc pe 26 mai 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc