Oraşele Săcueni şi Nucet din Bihor sunt primele din cele nouă localităţi urbane din judeţ care au primit finanţare de la Consiliul Judeţean pentru construcţia câte unui bazin didactic de înot, în cadrul unui proiect al forului judeţean.

“Anul trecut, Consiliul Judeţean Bihor, Agenţia de Dezvoltare Durabilă (ADD), a iniţiat acest proiect. Ţelul nostru este ca fiecare copil de clasa a doua din oraşele noastre să reuşească în orele de sport să înveţe să înoate. Este unul din scopurile noastre pentru care aceste bazine semiolimpice acoperite care se construiesc. În două locaţii s-au semnat, la finele lunii decembrie, contractele de execuţie, anume la Săcueni şi la Nucet, şi acum, în primele zile ale anului nou, se predau amplasamentele. Sper că în februarie mai semnăm două contracte”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor.

Asociaţia de dezvoltare intercomunitară ADD Bihor a demarat, în 2018, un proiect privind construcţia a nouă bazine didactice în municipiile Marghita, Salonta şi Beiuş şi în oraşele Aleşd, Valea lui Mihai, Ştei, Vaşcău, Nucet şi Săcueni, membre ale ADD.

Bazinele didactice (semiolimpice) sunt destinate şcolilor pentru iniţiere, iar după orele de înot pot fi deschise şi pentru agrement. Funcţionarea şi întreţinerea bazinelor va fi asigurată de către autorităţile locale, ele urmând să stabilească şi preţul abonamentelor.

Contractul de execuţie al bazinului didactic de la Săcueni are valoarea de 4,58 de milioane de lei, cu TVA, plus suma de 50.000 de lei pentru dotări ulterioare, conform lui Pasztor. Proiectul prevede construcţia, finisajele, realizarea grupurilor sanitare, vestiarelor. Investiţia are termen de finalizare începutul anului 2020 şi o perioadă de garanţie de 36 luni.

Proiectul bazinului didactic din Nucet este finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin ADD, cu 3,58 milioane de lei, TVA inclus. Termenul de execuţie este de 12 luni, iar garanţia de bună execuţie este valabilă tot 36 de luni.

În prezent sunt în faza de execuţie proiectele tehnice (PT) pentru bazinele din Ştei, Valea lui Mihai şi Marghita, în primăvara anului 2019 urmând să fie realizate PT-urile pentru bazinele din Beiuş şi Salonta.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Bihor, Ioan Mang, conducerea CJ Bihor lucrează, deocamdată, din fondurile proprii, dar caută şi modalităţi de finanţare atât de la Guvern, cât şi din fonduri europene care ar putea fi atrase pentru aceste obiective. 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.