Atât de hulitele protocoale de colaborare dintre SRI și Parchete au fost declarate neconstituționale de către CCR, o decizie care va avea un impact uriaș – din păcate nu unul pozitiv – asupra criminalității din România. Și când spun criminalitate, nu mă refer neapărat la infracțiunile economice și cele de corupție ci, mai degrabă, la omoruri, pornografie infantilă, trafic de persoane și trafic de droguri. Pentru că da, acele protocoale despre care Curtea Constituțională spune acum că ar fi ilegale, sunt totodată și cele care au ajutat la prinderea a numeroși infractori în cazuri de crime cu violență sau alte infracțiuni deosebit de grave.

Ceea ce aș dori acum, însă, este să explic cât se poate de simplu ce sunt acele protocoale de colaborare încheiate de SRI cu Parchetele. Asta pentru că în spațiul public, mai ales prin intermediul organelor de presă controlate de actuala putere de la București, se propagă ideea complet falsă că acele protocoale sunt de fapt niște acte mișelești încheiate de urmașa Securității lui Ceaușescu cu scopul de a băga la pușcărie oameni nevinovați, politicieni care sunt adevărați îngerași și care, astfel, devin persecutați pe nedrept. Ei bine, lucrurile stau cu totul altfel!

Haideți să o luăm metodic pentru a înțelege repede cum stă treaba. Să zicem că o tânără studentă este violată, înjunghiată și apoi incendiată cât încă trăia, în propria ei casă. Incendiul provocat de către criminal șterge absolut orice urmă. La cercetări se constată că este imposibil ca Poliția să dea de urma făptașului. Instituția nu deține nici tehnica și nici experții care să poată aprofunda cercetările pentru a găsi repede noi piste și a da de urma criminalului. De ce se întâmplă asta? Ei bine, la fel este peste tot în lume. Poliția vine la locul crimei, face cercetările inițiale, iar apoi procurorul care instrumentează cazul apelează la serviciile specializate care dețin cunoștințele și toată logistica necesară unei cercetări amănunțite. Procurorul, de unul singur, nu are cum și nu are nici dreptul legal de a face cercetări . El este obligat să ceară ajutor pentru a găsi toate probele fizice care să îl conducă spre făptaș.

La fel a fost și cazul în exemplul de mai sus. Așa că Poliția a apelat – pe baza unui protocol de colaborare inter-instituțional – la experții SRI. Aceștia sunt solicitați și vin imediat la locul crimei cercetând atent locul, dar și o altă infracțiune comisă în apropiere, respectiv o casă ce fusese jefuită. Cu ajutorul tehnicii din dotare, SRI reușește să dea de urma celui care a jefuit casa, constatându-se ulterior că el era și cel care a comis oribila crimă.

Ei bine, exemplul de mai sus nu este unul ipotetic. Exact așa s-a întâmplat în anul 2010, la Făgăraș, când o studentă la Stomatologie a fost ucisă. Fără acel protocol de colaborare cu SRI, Poliția ar fi trebuit să găsească alte soluții, iar procurorul de caz ar fi fost pus în imposibilitatea de a produce dovezile pentru a acuza pe cineva. Care puteau fi soluțiile alternative ale procurorului? Păi ar fi putut cere ajutorul colegilor de la DIPI (serviciul secret al MAI) sau al celor de la DOS (Direcția Operațiuni speciale a Poliției). Cei mai competenți și mai bine dotați cu tehnică sunt, însă, cei de la SRI. Între timp DIPI e mort, iar DOS este acum asaltat cu cereri de ajutor atât de la procurorii DNA, cât și de la DIICOT și de la restul de Parchete, asta în condițiile în care serviciul este subdimensionat ca personal și nu deține nici cea mai nouă și performantă tehnică.

Din păcate, CCR dă o primă decizie în 2016, urmată de cea de acum câteva zile, prin care aruncă în aer această colaborare între instituțiile din justiție. Scopul pentru care actualii guvernanți au cerut o asemenea decizie este doar pentru ca dosarele lor – instrumentate de către DNA și cu ajutorul SRI – să fie considerate nule și astfel să scape basma curată. Nu interesează pe nimeni dacă criminalii, violatorii, contrabandiștii sau traficanții scapă și ei!

Gândiți-vă acum că în locul studentei de la Făgăraș ar putea fi unul dintre noi. Ar putea fi copilul sau părinții dumneavoastră. Cine mai garantează că criminalii vor putea fi identificați și prinși? Da, Poliția ar putea fi dotată cu tehnică, iar polițiștii ar putea fi instruiți, însă toate acestea presupun timp, ani mulți și, nu în ultimul rând, angajarea unui număr foarte mare de oameni. Iar atunci când toate acestea vor fi făcute, DNA sau Parchetele vor apela – probabil tot pe baza unor protocoale – la ajutorul experților și tehnicii Poliției pentru a cerceta acele cazuri.

Așadar, PROTOCOLUL nu e nimic mai mult decât un CONTRACT prin care o parte – recte procurorul criminalist – cere ajutor unei alte părți (cine o fi ea: SRI, DOS etc) pentru a rezolva un caz. Atât! Un CONTRACT! Nu e nimic nelegal, nu e nimic de hulit, nu este nimic de blamat și nici malefic. Sunt doar contracte de colaborare prin care o parte cere ajutor altei părți pentru a rezolva o situație. Dacă nu ar fi existat un astfel de contract între acele instituții, dar ele s-ar fi sprijinit totuși, atunci da, orice avocat bun ar fi spus că probele sunt obținute oneros. Dar așa, existând un contract clar în care se spune negru pe alb că procurorul poate apela la ajutorul logistic și tactic al instituției X sau Y pentru a găsi dovezile și probele incriminatoare, nu mai poate nimeni spune că este incorect. Și totuși CCR susține exact asta!

Să sperăm că judecătorii respectivi își asumă și responsabilitatea pentru ceea ce va urma, iar noi ceilalți să fim pregătiți pentru valul de criminalitate care va inunda România.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.