Oraşele Debrecen şi Oradea îl comemorează împreună, cu programe comune, pe poetul maghiar Ady Endre, decedat în urmă cu 100 de ani, s-a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Debrecen.

Viceprimarul oraşului maghiar Debrecen, Szabolcs Komolay a
subliniat că cele două oraşe au jucat un rol determinant în viaţa
lui Ady Endre: a studiat dreptul la Debrecen, iar cariera sa de
artist şi poet s-a împlinit la Oradea. Edilul orădean a reamintit
că cele două oraşe au încheiat, în 2014, un acord de cooperare în
vederea sincronizării evenimentelor culturale ale instituţiilor
proprii, iar sub ediga acestei cooperări, şi comemorarea a 100 de
ani de la moartea poetului se face împreună.

Comemorarea va fi marcată prin plimbări de descoperire a
istoriei locale şi spectacole care vor prezenta relaţia dintre Ady
Endre şi Debrecen, respectiv Oradea, a spus directorul Bibliotecii
Péter Méliusz Juhász din Debrecen, Béla Lóránt Kovács.

Directorul Muzeului Déri din Debrecen, János Angi a semnalat
faptul că pentru elevii de clasele V-VIII şi cei de liceu vor fi
organizate diverse activităţi de educaţie prin joacă, iar studenţii
de la universitate vor fi invitaţi la plimbări cu tematică literară
şi spectacole de teatru. Prin colaborare cu diverse personalităţi
publice, actori şi profesori universitar vor avea loc o serie de
conferinţe cu titlul “Ady şi cu mine”.

Directorul general al Teatrului Szigligeti din Oradea, Katalin
Czvikker a subliniat că, printre altele, teatrul orădean se
pregăteşte pentru această comemorare cu plimbări cu tematică
literară şi spectacole-lectură.

Directorul Liceului Teoretic Ady Endre din Debrecen, László
Türk a relatat că toate liceele din Ungaria s-au alăturat
iniţiativei prin care comemorarea morţii lui Ady Endre se va face,
marţi, şi în spaţiul online. De la Zalaegerszeg la Budapesta, de la
Ráckeve la Oradea, amintirea marelui poet maghiar va fi cinstită
prin recitarea unor poezii, lectura unor texte, vernisarea unor
expoziţii.

Directorul Liceului Ady Endre din Oradea, Márta Vad a relatat
că pe pagina de internet a şcolii este publicată câte o poezie Ady
în fiecare zi, proiectul fiind intitulat “100 de zile, 100 de
poezii”. Tot de vremurile lui Ady aminteşte şi expoziţia la care
sunt expuse obiecte cu o vechime de o sută de ani. Toate unităţile
de învăţământ din Transilvania care poartă numele lui Ady Endre au
fost invitate, totodată, să recite poezii, iar ca încheiere a
acestei serii de programe, în luna noiembrie va avea loc cea de-a
16-a ediţie a Concursului de Recitat Poezii “Ady Endre” din Partium.

Redactorul-şef al revistei maghiare “Várad” din Oradea, László
Szűcs a subliniat că, în acest an, revista dedică în fiecare lună
spaţiu pentru prezentarea vieţii lui Ady, totodată va fi lansat şi
un concurs de dramaturgie. Conform planurilor, în luna mai va fi
publicată prima biografie completă a lui Ady Endre: aceasta va
prezenta viaţa poetului în 1200 de pagini şi 3 volume.

Sursa: hirado.hu

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.