AcasăSTIRIHUNEDOARAPatru monede antice furate din cetatea dacică Luncani, recuperate din Cehia de...

Patru monede antice furate din cetatea dacică Luncani, recuperate din Cehia de polițiștii români

Patru monede dacice și romane, din argint și bronz, care ar fi fost furate în urma unor săpături neautorizate efectuate în cetatea dacică de la Luncani, din Munții Orăștiei, au fost recuperate de polițiștii hunedoreni în urma unei acțiuni desfășurate în Republica Cehă, a informat luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Conform specialiștilor, monedele ar face parte din patrimoniul cultural național și au fost evaluate la 2.000 de euro.

Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizație, furt calificat, distrugere și efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică.

„De comiterea acestor fapte sunt bănuiți patru cetățeni cehi. În 2015, cei în cauză ar fi efectuat detecții neautorizate și ar fi sustras din siturile arheologice ale cetăților dacice loturi de artefacte din patrimoniul cultural național, producând distrugerea stratigrafiei arheologice a monumentelor istorice de la Piatra Roșie, Costești, Blidaru și Bănița, din județul Hunedoara”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Operațiunea polițiștilor s-a desfășurat în perioada 4-8 iunie, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române și cu sprijinul Direcției Regionale a Poliției Boemiei de Sud (Cehia).

În aceeași cauză, în cursul anului trecut, au fost efectuate percheziții în Cehia și ar fi fost recuperate și alte tezaure monetare și bunuri arheologice sustrase și exportate ilegal în Cehia de către cei patru, precum și detectoare de metale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc