AcasăSTIRIBIHORPianistul clujean Demény Balázs, solist invitat la Filarmonica din Oradea

Pianistul clujean Demény Balázs, solist invitat la Filarmonica din Oradea

Pianistul clujean Demény Balázs, doctorand la Universitatea de Muzică ”Liszt Ferenc” din Budapesta, va interpreta joi, la Oradea, Concertul nr. 23 de Mozart, alături de orchestra filarmonicii, sub bagheta dirijorului permanent al filarmonicii, Jankó Zsolt.

„Cu bucurie îl salutăm pe tânărul nostru solist invitat Demény Balázs, un vechi prieten al filarmonicii orădene, considerat unul dintre reprezentanţii de excepţie ai noii generaţii de pianişti. Melomanii orădeni vor putea asculta în concertul de joi trei capodopere de mare frumuseţe. Am alăturat celor două lucrări clasice ale lui Mozart, anume uvertura Nunta lui Figaro şi Concertul nr. 23 pentru pian şi orchestră în La major, o simfonie, respectiv prima simfonie a lui Johannes Brahms, din cele patru simfonii, toate considerate capodopere”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul artistic al filarmonicii orădene, Vasile Foica.

Solistul invitat Demény Balázs, născut în 1989 la Cluj, şi-a continuat, de la vârsta de 14 ani, studiile începute în oraşul natal în centre de învăţământ importante din Budapesta şi Berlin.

„Iubesc acest concert de Mozart. De o maturitate extraordinară… Ceea ce mi se pare foarte interesantă este transparenţa şi claritatea compoziţiei, precum şi muzica de cameră ce se creează între orchestră şi pian”, a spus, în conferinţa de presă, pianistul Demény Balázs.

Dirijorul Janko Zsolt a mărturisit că prima simfonie a lui Johannes Brahms a fost întâia lucrare simfonică pe care a dirijat-o cu orchestra orădeană, în anul 2006. „De atunci nu am mai dirijat-o. Cred că este o piatră de încercare pentru un dirijor. E greu să dirijezi Brahms, trebuie să ai o tehnică foarte bună, să fii foarte muzical, liniile melodice sunt încrucişate, contrapunct, ritmică complementară, o muzică destul de complexă. Trebuie să recunosc că, de fiecare dată, găsesc lucruri noi în simfonie. Este foarte bogat elaborată, o mare plăcere muzicală”, a afirmat dirijorul.

Pianistul Demény Balázs este deţinător al premiului I la concursurile internaţionale de pian Lagny-sur-Marne (2018), Ile de France (2017), Hans von Bülow, Carl Filtsch şi Sigismund Toduţă. Cariera sa internaţională s-a deschis foarte mult după câştigarea premiului din 2017, fiind invitat de numeroase orchestre din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc