Incredibil sau adevărat? Un ditamai podul care ar fi trebuit să facă legătura între incintele 2 și 3 ale Cetății Deva … s-a pierdut. Lucrările de execuție a podului au fost achitate în avans în anul 2005 unei firme din județul Hunedoara, suma fiind de 87.000 de lei. De atunci, însă, nici banii nu s-au mai văzut și nici lucrarea nu s-a executat. Actualul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, spune că va face plângere penală împotriva vinovaților.

Valoarea contractului semnat în anul 2005 de către Primăria Deva cu SC Evelin Agroinvest SRL pentru executarea și finalizarea restaurării podului de acces între incintele 2 și 3 doi ale Cetății a fost de 290.000 de lei, iar lucrarea trebuia executată pe parcurul a 12 luni. Conform contractului semnat, constructorul a solicitat și a primit un avans de 30 de procente din valoarea lucrării, adică suma de 87.175 de lei. În anul următor (2006), executantul lucrării  primește în custodie ”până la punerea lor în operă” peste 43 de metri cubi de grinzi, tălpi și stâlpi din material lemnos necesari construirii podului de acces care face legătura între cele două incinte ale edificiului. Nici după 8 ani de la semnarea contractului firma nu a finalizat lucrarea, podul de acces nu există, dar avansul lucrării a fost plătit și constituie prejudiciu. Nici cei peste 43 de metri cubi de stejar nu au revenit niciodată din custodia constructorului în cea a primăriei, așa că și din acest punct de vedere se mai adaugă ceva la hoție.

Actualul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, a declarat că la sumele constatate ca fiind plătite fără a se fi executat vreo lucrare, se mai adaugă și penalitățile de întârziere în toți cei opt ani, sumele ajungând astfel mult mai mari. Petru Mărginean susține că instituția pe care o conduce a depus o plângere penală pentru sancționarea vinovaților și recuperarea prejudiciului creat.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.