AcasăAGRICULTURA & AGRIBUSINESSPovestea lui Pera Bulz, taragotistul care a cântat președinților și care acum...

Povestea lui Pera Bulz, taragotistul care a cântat președinților și care acum cântă pământului

Le-a cântat președinților, de la Ceaușescu și până la Traian Băsescu dar, dincolo de taragotul său, stă inima unui mare iubitor al pământului. Agricultura a fost și este cea care îi ține viu sufletul, iar despre Pera Bulz se poate spune că lucrează ogorul cu aceeaşi uşurinţă şi măiestrie cum cântă la taragot.

Dincolo de scenă şi luminile reflectoarelor, omul Pera Bulz se dovedeşte a fi , imediat ce ai intrat cu el în vorbă, o fire caldă şi primitoare, fără aere de vedetă. Ne vorbeşte cu mare plăcere despre muzică, despre viața sa pe scenă, despre trecutul muzical care l-a adus cu taragotul până și în fața președinților care au condus România, de la Ceaușescu și până la Băsescu. Pera Bulz are însă și un secret pe care ni-l destăinuie, fără să pară prea deranjat că suntem oameni de presă și deci secretul său nu va rămâne prea multă vreme neștiut. Ne spune că în viața lui au fost mereu două iubiri. Prima este muzica, iar a doua este agricultura. Vorbește depre tractoare aproape cu aceeași sclipire în ochi cu care ne spune despre turneele sale muzicale prin toată lumea. Iubește libertatea pe care numai munca în agricultură ți-o poate da, dar mai ales spune că acolo, în țărână, este seva care inspiră muzica populară pentru care este recunoscut și atât de apreciat.

pera1După ce a mai îmbătrânit, nea Pera și soția Jeni au deschis o pensiune, ”Casa Pera” la Vața de Jos. A fost mai mult un moft, un fel de scut împotriva uitării, un fort în care amintirile tinereții atât de pline să nu moară niciodată. Este locul unde se adună prietenii cu care mai stă la câte un pahar de vinars, locul unde –  mereu veghind să fie totul bine –  doamna Jeni arată oricui trece pragul pensiunii că are niște mâini ce par fermecate atunci când răsucesc plăcintele şi rostuiesc bucatele gustoase.

Pentru mine este o plăcere să cânt. De multe ori pierd ore în şir rememorând cele mai frumoase zile ale vieţii de artist. Alături de taraf am cântat în toată lumea, începând cu Austria, Suedia, Franţa, Danemarca sau Vietnam. Dar la urmă tot la tractoare mă întorc, la animalele mele, la locul acesta binecuvântat. Nu pot trăi cu gândul că pământul rămâne nelucrat.Agricultura este o pasiune a mea încă din copilărie şi satisfacţiile vin odată cu roadele  câmpului. Aş putea să stau liniştit cu pensia şi muzica mea, dar nu pot. Muzica-i legată de obiceiuri, de pămînt, de istoria noastră de veacuri, spune nea Pera.

Vorbele curg și se unduiesc în încăperea plină de mirosuri apetisante de care este responsabilă doamna Jeni. Pera Bulz ne spune că are 5 vaci de lapte, din care una, cea mai frumoasă, vine de la ”proiectul american”. Este vorba despre proiectul Heifer implementat de către Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale, proiect care și-a propus să dea viață unui principiu simplu: dăruie și vei câștiga. ”Dar din dar” a devenit emblema acestui program care a adus în curțile multor fermieri din zonă material genetic de calitate. Condiția: ceea ce ai primit gratuit să dai mai departe la un moment dat. Vitele lui nea Pera o duc bine, mai ales că au fân adunat de pe 15 hectare de teren.

tractorAm şi tractor şi  utilaje agricole, aşa ca să pot lucra bine şi cu spor. Mai am şi alte animale şi păsări, ca la orice gospodărie de om născut şi crescut la sat. Şi mai am și vreo 15 hectare de pădure, spune mândru nea Pera.

Ceea ce prisosește din roadele pământului este însă de folos la pensiune, loc mereu plin de turiști, de prieteni din toate colțurile țări și chiar din lume.

Îmi asigur tot ce îmi trebuie din propria gospodărie, cerealele pentru animale, laptele, carnea, legumele şi zarzavaturile. Toate sunt mereu proaspete. Nu cumpăr nimic, toate le fac în gospodărie. Uite aşa scutesc o grămadă de bani şi pot spune că orice afacere merge dacă respecţi regulile naturii şi ale firii omeneşti”, mai adaugă nea Pera.

pera2

Deși are o vârstă, Pera Bulz vorbește foarte preocupat despre viitor. Are de gând să mai cumpere un tractor și ceva utilaje. Vrea să mărească ferma și să ajungă la 20 de vaci, iar un grajd nou este și el pe listă. Mai mult, ca să ademenească și mai mulți turiști, nea Pera e hotărât să facă și o pescărie.

I-am zis copilului  să se intereseze de vreun proiect cu bani europeni. Nu o să fie uşor, că ştiu câte hârtii mi-or trebuit pentru pensiune. Dar  ce să facem, până la urmă ne-om obişnui cu toate astea.Nu suntem nici mai proşti, nici mai răi ca alţii ! Până la urmă, turismul merge mai bine ori mai slab, după cum au oamenii bani, dar agricultura-i sfântă. Dacă-i dai ce-i trebuie şi ea îţi dă. În anii buni am avut bucate de am dat şi pe la neamuri şi vecini.

Plecăm de la nea Pera convinși că animalele şi plantele simt dragostea oamenilor care le îngrijesc şi răspund pe măsură. Maestrul Pera Bulz a investit multă dragoste în tot ceea ce face, iar  rezultatele par a confirma cele constatate ştiimţific.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc