AcasăSTIRICARAS-SEVERINScandalul fraudelor bancare: vicepreședintele BRD reținut împreună cu alte 32 persoane

Scandalul fraudelor bancare: vicepreședintele BRD reținut împreună cu alte 32 persoane

Vicepreședintele BRD, Claudiu Cercel, și alte 32 persoane, a fost reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro. Cu toții au fost duşi în arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentanţi instanţei, c
u propunere de arestare preventivă.

La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, şi angajaţi ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, scrie Mediafax.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc