Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, este convins că în doi ani de zile românii vor circula pe autostradă neîntrerupt de la granița cu Ungaria și până la Sibiu. Asta, în condițiile în care pe unul dintre loturi nu a fost încă pornită nici licitația.

Lucian Șova a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune că în doar doi ani vom putea merge, fără întrerupere, de la Nădlac la Sibiu.  El spune că este conștient de dificultățile de pe traseul acestei autostrăzi, dar rămâne optimist.

„Va fi foarte greu de dat un răspuns despre când vom circula de la Nădlac la Sibiu. Este porțiunea cu tunelele. Compania mi-a dat asigurări că a pregătit toată documentația pentru a relansa licitația pentru construcția de tunele. Trebuie să recunosc că a existat un delay de vreo șase luni, din păcate, în discuțiile pe care le-am avut și în evaluări cu unul dintre cei mai importanți reprezentanți, consilieri la Guvern, apropo de identificarea unei soluții de a schimba acordul de mediu. După șase luni, nu mai stau ca să-mi pice din cer vreo schimbare de soluție la acordul de mediu. Contractele vor fi repede făcute, pentru că unul este răcit și îl dezgheață Compania în decembrie – începutul lui ianuarie și va începe construcția unuia din tunele. Îmi propun, sper să își propună și succesorii, să construim măcar un tunel. Măcar aceste străpungeri, 10-12 kilometri, pe acel segment, într-un interval de doi ani, să putem deschide traficul măcar în regim de circulație dublu sens și apoi să se construiască cel de-al doilea. Sunt lucruri pe care le-am discutat și astăzi cu directorul CNAIR”, spune Lucian Șova.

Pe 26 mai, mergi la vot!

Până când autostrada, despre care Șova vorbește cu optimist, va fi gata, cei de la DRDP Timișoara trebuie să se ocupe de drumul național ce face legătura dintre Lugoj și Deva.

„Am atras atenția Regionalei Timiș, au pus la punct și se vor strădui să mențină într-o stare cât se poate de bună, de circulație drumul național, astfel încât acel bypass, care va fi de 15 kilometri să poată fi traversat mai repede, deși, din păcate, tirurile nu pot merge cu 80 de kilometri pe-acolo, chiar dacă nu-i localitate”, a mai spus Lucian Șova.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.