Tribunalul Bihor întreabă Curtea de Justiţie a UE (CJUE) dacă trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale (CCR). Hotărârea de sesizare a CJUE a fost luată într-un dosar al DNA Oradea privindu-l pe rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, acuzat de luare de mită, scrie g4media.ro.

Tribunalul Bihor întreabă CJUE dacă trebuie să respecte deciziile CCR nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 şi Decizia nr. 26/16.01.2019.Decizia 51 din 2016 priveşte interceptările făcute de SRI pentru DNA. CCR a interzis atunci SRI să mai ajute DNA să pună în aplicare măsurile de supraveghere tehnică.

Pe 26 mai, mergi la vot!

Decizia nr. 26/16.01.2019 privește denunțarea protocoalelor dintre SRI și Parchetul General.

„În baza art. 19, art. 3 lit. b TUE raportat la 267 TFUE, sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele întrebări:

1. Mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV) instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 şi cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român?

2. Articolul 2 corelat şi cu art. 4 alin. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că în cadrul obligaţiei Statului Membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie şi necesitatea ca România să respecte cerinţele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, inclusiv în privinţa abţinerii intervenţiei unei curţi constituţionale, o institutie politico-jurisdicţională, de a interpreta legea şi de a stabili modul concret şi obligatoriu de aplicare a ei de către instanţele judecătoreşti, competenţa exclusivă atribuită autorităţii judecătoreşti şi de a institui norme legale noi, competenţa exclusivă atribuită autorităţii legislative? Dreptul Uniunii Europene impune înlăturarea efectelor unei astfel de decizii pronunţate de o curte constituţională? Dreptul Uniunii Europene se opune existenţei unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlatură de la aplicare decizia curţii constituţionale, în contextul întrebării formulate?

3. Principiul independenţei judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi de articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudenţa Curtii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Camera, hotarârea din 27 februarie 2018, Associacao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, ECLI:EU:C:2018:117), se opune substituirii competenţelor lor de deciziile Curţii Constituţionale (Deciziile nr.51 din 16 februarie 2016, Decizia nr.302 din 4 mai 2017 şi Decizia nr.26/16.01.2019), cu consecinţa lipsirii de previzibilitate a procesului penal (aplicare retroactiva) şi a imposibilităţii interpretarii şi aplicarii legii la cauza concretă? Dreptul Uniunii Europene se opune existenţei unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlatură de la aplicare decizia curţii constituţionale, în contextul întrebării formulate?

Solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene aplicarea procedurii preliminare de urgenţă şi în subsidiar aplicarea procedurii preliminare accelerate pentru toate întrebările formulate. In baza art. 23 din Statutul CJUE rap. la art. 2 alin. 3 teza finală din Legea nr.340/2009 dispune suspendarea cauzei. In baza art.10 din Recomandarile emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene 2018/C 257/01 cu referire la art.51 alin.1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene 2012/C 326/02, respinge cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulata de inculpatii Dindelegan Camelia si Dindelegan Marin, ca inadmisibila. Definitiva cu privire la solutia de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs in privinta dispozitiei referitoare la suspendarea cauzei in termen de 72 de ore de la pronuntare. Pronunţată în sedinta publica din data de 07.05.2019”, este decizia Tribunalului Bihor.

Sursa:g4media.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.