AcasăSTIRI127.000 de spectatori în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de...

127.000 de spectatori în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a declarat, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, după prima zi de festival că oraşul aproape şi-a dublat populaţia, fiind 127.000 de spectatori într-un oraş care numără 170.000 de oameni.

Unul dintre cele mai grandioase spectacole a avut loc în centrul Sibiului, în noaptea deshiderii FITS, „Pasiunea focului”, a adunat mii de oameni. După opera pusă în scenă de Compagnie Carabosse, din Franţa, a urmat un foc de artificii care a durat peste 15 minute.Mii de oameni au participat la deschiderea oficială.

„Suntem la cea de-a 25-a aniversare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, într-un an Centenar, într-un an în care trebuie să gândim cum construim, cum dăruim, cum creştem. Nu întâmplător am făcut un foc de artificii exemplar. Am vrut să arătăm că, iată, oamenii cântă pe stradă La Mulţi Ani pentru FITS. Au fost, astăzi, cuantificat, în tot oraşul, la toate evenimentele, 127.000 de oameni. Dragii mei, frumosul i-a scos în stradă, bucuria de a se întâlni, de a visa. Nu i-a forţat nimeni să vină. Au venit să se bucure. Este extraordinar că putem să arătăm lumii întregi că, dincolo de orice opţiune politică, România poate să construiască, poate să arate lumii întregi că aici e un centru unde se întâlnesc marile universităţi ale lumii. Faptul că am avut atâţia oameni, 127.000 de spectatori, într-un oraş care are 170.000 de locuitori e uimitor! Au venit atât de mulţi turişti de peste tot”, a spus Constantin Chiriac, directorul FITS.

Chiriac a dezvăluit şi că FITS va avea un program special pentru anul 2019, când în Sibiu va avea loc Summit-ul UE, „un program care să uimească Europa şi lumea”.

„Răspund pe ceea ce va însemna anul viitor partea culturală a Summit-ului. Fiţi convinşi că dacă liderii europeni vor vedea o asemenea bucurie şi calitate vor înţelege de ce neamul acesta e special şi că i se poate ierta, uneori, unele păcate, dar că trebuie stimulată zona de creativitate. Am propus un program pentru Summit. Îl au Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerilor Externe, de joi. Eu am propus un lucru care să uimească Europa şi lumea”, a mai spus Chiriac.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are buget de aproape 13 milioane de euro, pentru ediţia din acest an, care se desfăşoară sub patronajul Prinţului Charles al Marii Britanii şi al Preşedintelui României.

Este cel mai mare festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare, dimensiune şi calitatea evenimentelor.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Facebook, pagina oficiala Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc