Acasă STIRI 1500 de motociclişti sunt aşteptaţi la Gurasada

1500 de motociclişti sunt aşteptaţi la Gurasada

festivalul-free-bikeAproape 1.500 de motociclişti din România şi mai multe state europene sunt aşteptaţi să ia parte la o nouă ediţie a întâlnirii ‘Free Biker’s Week’, ce va avea loc în satul hunedorean Gothatea, din comuna Gurasada, în perioada 15-18 august.

‘Locul întâlnirii este o fostă unitate militară, în prezent transformată în parcul de distracţii Gurasada Adventure Fun Parc. La acest eveniment vor lua parte circa 1.500 de motociclişti din ţară şi din străinătate, ca în fiecare an’, a declarat preşedintele Clubului Moto ‘Free Bikers Hunedoara’, Marius Achim ‘Achimoto’, organizatorul acţiunii.

Mai mult de jumătate dintre participanţi sunt bikeri din România, iar ceilalţi motociclişti sunt din Serbia, Ungaria, Austria, Germania şi Italia. Cazarea participanţilor se va face la corturi, dar şi la pensiunile din zonă, unde toate locurile au fost deja rezervate.

‘La această întâlnire ne-am propus să promovăm unele trasee turistice din judeţul Hunedoara, dar şi bucătăria tradiţională românească. Aşa că, din oferta culinară a evenimentului nu vor lipsi fasolea la ceaun, sarmalele sau ţuica românească’, a completat Marius Achim.

Aflată la ediţia a şasea, ‘Free Biker’s Week’ va prilejui motocicliştilor să ia parte la diferite concursuri distractive şi de îndemânare cu tematică moto. În fiecare seară, pe scena amenajată în parcul de distracţii, vor concerta trupe rock şi folk din România şi Serbia.

În cursul zilei de sâmbătă, un prim grup de motociclişti, pe motociclete de stradă, va participa la un traseu turistic ce include vizitarea Cetăţii Deva şi a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Ceilalţi bikeri se vor deplasa la biserica de lemn din satul Cărmăzăneşti, monument istoric atestat la 1725, din comuna Gurasada, după care se vor îndrepta spre zona Bradului, unde vor vedea Gorunul lui Horea, Pantheonul Moţilor de la Ţebea şi Casa memorială Crişan.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: