Acasă STIRI HUNEDOARA 20 de copii și 10 adulți, evacuați pe jos de salvamontiști în...

20 de copii și 10 adulți, evacuați pe jos de salvamontiști în Parâng. Accesul spre stațiune a fost blocat din cauza zăpezii de peste 80 cm și a viscolului

Un grup de 30 de persoane, format din 20 de copii și 10 adulți, este evacuat pe jos, duminică, din stațiunea Parâng, cu ajutorul salvamontiștilor și jandarmilor montani, după ce a nins foarte mult, iar accesul spre zona turistică s-a blocat din cauza zăpezii, care depășește 80 de centimetri, și a vântului puternic, transmite Agerpres.

Inițial, s-a decis ca operațiunea să se desfășoare cu ajutorul telescaunului care face legătura între stațiune și Petroșani, dar întreruperile dese ale energiei electrice au schimbat planurile echipelor de salvare care au hotărât ca grupul să plece pe jos spre Cabana Rusu.

Cei peste 30 de copii și adulți care au fost evacuați pe jos, duminică, din stațiunea Parâng, după ce accesul în zonă s-a blocat din cauza ninsorii și viscolului, au ajuns cu bine la Cabana Rusu, în apropiere de Petroșani, la capătul unei coborâri care a durat aproape două ore, prin zăpadă de 80 de centimetri și vânt puternic. Echipele de salvatori care au însoțit grupul au fost formate din salvamontiști și jandarmi montani, care i-au preluat pe turiști, i-au coordonat și i-au ajutat să coboare în coloană, de pe munte. În fața și în spatele șirului s-au aflat salvatorii montani, care s-au asigurat ca operațiunea să se desfășoare în condiții cât mai bune, dată fiind vremea nefavorabilă.

”Nu au fost probleme deosebite, cu toate că acțiunea s-a desfășurat în condiții extreme, de ninsoare și vânt puternic. Cea mai grea porțiune a fost cea din stațiunea Parâng până la un canton, deoarece această porțiune de traseu era expusă la viscol. Grupul format, în final, din 35 de persoane, copii și adulți, a ajuns cu bine la Cabana Rusu, după o oră și 40 de minute de la începerea coborârii”, a declarat șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Ajunși la Cabana Rusu, copiii și ceilalți turiști au primit ceai fierbinte, iar paramedicii SMURD s-au asigurat că nu sunt probleme de sănătate. De aici, copiii au fost preluați cu mașini ale Jandarmeriei și duși până într-o parcare de la baza telescaunului care urcă în Parâng, unde au fost întâmpinați de părinți, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, maior Nicolae Răducu.

”Copiii au fost îmbarcați în mașini cu tracțiune integrală ale Jandarmeriei, care i-au transportat apoi până la baza telescaunului, unde cei mici au fost întâmpinați de părinți. La acțiunea de salvare organizată în Parâng au participat 12 jandarmi montani”, a explicat Răducu.

În stațiunea Parâng se aflau duminică 20 de copii care participau la o tabără de nutriție. Ei ar fi trebuit să ajungă acasă în cursul zilei, dar ninsoarea de 80 de centimetri și viscolul au blocat orice cale de acces spre stațiune. La cabanele din stațiune se mai aflau și turiști care au urcat cu mașinile, dar apoi nu au mai putut coborî în Petroșani din cauza drumului acoperit cu zăpadă.

Județul Hunedoara se află sub cod portocaliu de ninsori până luni la ora 11,00 și sub cod galben de vânt puternic, până duminică la ora 18,00.

Sursa foto: Salvamont Hunedoara

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: