Acasă EDUCATIE 42.000 de absolvenți s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

42.000 de absolvenți s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Un număr de 42.261 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat, care începe marți, cu probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, a informat Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) prin intermediul unui comunicat.

Cele două probe se vor desfășura în intervalul 16-17 august. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională va avea loc între 17-19 august, urmând ca ultima probă orală — evaluarea competențelor digitale să aibă loc pe 18 și 19 august.

Dintre cei 42.261 de absolvenți de liceu înscriși, 27.848 provin din promoția curentă, iar 14.413 din seriile anterioare. De asemenea, 39.815 de candidați au absolvit o formă de învățământ la zi, 1.027 — la seral, iar 1.419 — la frecvență redusă. În prima sesiune au fost declarați respinși 41.037 de candidați (toate promoțiile).

Ministerul a menționat că subiectele pentru probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător grilei aprobate la nivel național: experimentat, avansat și mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale se consideră că nu a susținut proba.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probele scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Examinările scrise din a doua sesiune încep luni, 22 august, cu proba la Limba și literatura română și continuă marți, 23 august, cu proba Limba și literatura maternă, respectiv miercuri, 24 august, cu proba obligatorie a profilului. Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului și specializării. Afișarea primelor rezultate (până la ora 16:00) și depunerea contestațiilor (orele 16:00 — 20:00) vor avea loc pe 29 august, iar afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Reciclarea, responsabilitatea antreprenorului modern și atent

Adaptarea afacerii la cerințele de pe piață vine în mod firesc la un moment dat în direcția dezvoltării și presupune de multe...

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Daruri premium de avut în vedere în cazul în care botezi un copil

Să botezi un copil este o binecuvântare și cel mai frumos gest pe care-l poți face pe Pământ. Cu toate acestea, trebuie...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: