Acasă ECONOMIE 5.000 de mineri din Valea Jiului ar putea fi ”convertiți” în tehnicieni...

5.000 de mineri din Valea Jiului ar putea fi ”convertiți” în tehnicieni de turbine eoliene

Asociatia Română pentru Energie Eoliana (RWEA) propune un proiect de reconversie profesională a 500 de mineri pe an, timp de zece ani, prin care cei care muncesc acum în mine şi termocentrale pot deveni tehnicieni de turbine eoliene. RWEA mizează pe sprijinul Ministerului Energiei, care deja este interesat de idee, pentru a se finanţa din bani europeni aceste proiecte, astfel ca, pentru cei care se vor specializa, cursurile să fie gratuite, notează e-nergia.ro

„Asociatia Română pentru Energie Eoliana propune un proiect ambiţios de reconversie profesionala pentru persoanele din zonele dependente de sectorul producerii energiei din cărbune. Consolidând experienţa acumulata în centrul de instruire Monsson – RESS (Renewable Energy School of Skills) din Constanţa, RWEA (împreuna cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson, CEZ sau Enel), are în plan folosirea fondurilor disponibile in viitorul Fond de Modernizare pentru dezvoltarea unui astfel de centru în zona Văii Jiului. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este ţintită reconversia a aproximativ 500 de tehnicieni pe an, pentru un total de minimum 5.000. Costul cursurilor de reconversie este luat în considerare în finanţarea cerută pentru realizarea proiectului” ne-a transmis RWEA, către care am cerut lămuriri referitoare la acest proiect despre care apăruseră câteva informaţii în piaţă.

Experţii din cadrul RWEA consideră că abilităţile tehnice şi profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt uşor transferabile către sectorul energiei eoliene, iar certificările obţinute în urma cursurilor de reconversie le vor permite acestora să lucreze nu doar în Romania, dar şi în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor eoliene din toata lumea, cu beneficii salariale atractive.
În dezvoltarea acestui proiect, RWEA a găsit în Ministerul Energiei un partener deschis, iar acest lucru este încurajator pentru realizarea cât mai rapidă a centrului de reconversie profesională şi înlăturarea provocarilor din calea tranziţiei energetice şi a modernizării sectorului energetic din România.

„Necesarul de tehnicieni pentru industria eoliană creşte cu 50% în fiecare an. Am decis să înfiinţăm aceste centre (cel din Valea Jiului-n.red) pentru a pregăti această forţă de muncă. Minerii şi cei din termocentrale au contribuit mult la sistemul nostru energetic, dar, chiar dacă vom avea nevoie de cărbune şi în continuare, nu o să mai fie nevoie de atât de mulţi oameni. Riscam ca acele zone să se depopuleze şi, dacă noi nu putem controla acest lucru, putem ajuta acele zone prin mutarea industriei noastre acolo, în acele hub-uri energetice, care pot să pregătească forţa de muncă pentru următoarele decenii”, a declarat
Sebastian Enache, director de dezvoltare la Monsson, şi cel care s-a ocupat de centrul RESS din Constanţa.

Centrul RESS din Constanţa, care va fi „clonat” în zonele miniere, a pregătit până acum circa 4.500 de oameni, la standarde internaţionale (este membru GWO-Global Wind Organisation), cifră care îi include şi pe cei pe care standardele îi obligă să re-vină la training în fircare an pentru unele specializări.

Odată specializați, acești tehnicienii nu muncesc doar în România. „Ei sunt ceea ce eu le spun „navigatori eolieni”. După ce se perfecţionează, merg să muncească două-trei luni pe un proiect, în Germania sau Italia, de pildă, apoi revin în România, apoi pleacă din nou”a spus Enache, care a specificat că în acel centru s-au pregătit 95% dintre tehnicienii români specializaţi în instalarea şi mentenanţa de turbine eoliene. Iar aceştia asigură acum nu doar mentanţa celor 3.000 MW instalaţi în eolian în România, ci şi în afara ei.

Succesul programului celor de la Monsson de a duce centrul în zonele cu mineri şi termoenergeticieni depinde de abilitatea Guvernului, prin Ministerul Energiei, de a putea atrage de la UE finanţare, în baza acelui plan de modernizare de care beneficiază cele mai sărace 10 state din UE. Asta pentru că, dacă se va face acest lucru, cursurile vor fi gratuite pentru oameni (unul pentru toate acreditările ajunge la mii de euro), şi se asigură finanţarea necesară construirii bazei materiale pentru pregătire acolo-se vor instala inclusive turbine eoliene.

Saptamana trecuta, RWEA si Deloitte au prezentat concluziile studiului “Energia regenerabilă în România: Potențial de dezvoltare la orizontul anului 2030”. Printre acestea se remarcă faptul că Romania are un potential natural de utilizare a surselor regenerabile ce depasaste de trei ori capacitatea necesara atingerii tintei de 35%.

In scenariile analizate, pana in 2030, in Romania va exista o capacitate totala instalata intre 6000 si 7000 MW din surse eoliene, cu investitii totale in sistem mai mici decat in scenariul asumat de propunerea PNIESC si un pret al energiei la consumatorul final echivalent.

Studiul arată că un miliard de Euro cheltuit pentru dezvoltarea parcurilor eoliene va aduce valoare adaugata in economia romaneasca de doua miliarde de Euro.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Sfaturi pentru vestici: TOP 5 lucruri pe care trebuie să le iei zilnic cu tine în perioada verii

Atunci când trebuie să mergi la birou, în parc sau la plimbare, trebuie să-ți faci o listă cu produsele de care poți...

5 lucruri pe care NU le știai despre WINDSURFING, cel mai spectaculos sport estival

Mulți dintre cei care au încercat windsurfing-ul au declarat că acesta aduce senzații de neuitat și că adrenalina pe care o oferă...

Cât trebuie, de fapt, să stea un laptop la încărcat? Care sunt recomandările experților?

După ce ai achiziționat un laptop sau o baterie nouă pentru cel vechi, specialiștii recomandă încărcarea pentru cel puțin 24 de ore....

Ești o persoană rușinoasă? Iată CUM treci peste timiditate și prejudecăți!

Deși persoanele timide tind să nu creeze mai niciodată probleme sau neplăceri celor din jur, multe dintre ele și-ar dori să scape...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: