AcasăSTIRI65 de ani de la pornirea Termocentralei Paroșeni

65 de ani de la pornirea Termocentralei Paroșeni

[ad_1]

Termocentrala Paroșeni a împlinit 65 de ani de la momentul în care a fost pusă în funcție. Conformă la condițiile de mediu impuse de Uniunea Europeană, termocentrala din Valea Jiului este cea mai veche din România. Vorbim despre termocentralele care încă funcționează. Viitorul prevede pentru Paroșeni funcționarea în cadrul unui nou complex, Complexul Energetic Valea Jiului.

Aproape 37 milioane tone de huilă au ars la Paroșeni

Termocentrala Paroșeni a fost construită pentru a folosi huila extrasă din minele din Valea Jiului. În cei 65 de ani de funcționare, grupul energetic de la Paroșeni a folosit circa 37 milioane tone de huilă de Valea Jiului.

”Astăzi, Termocentrala Paroșeni, cea mai veche din România aflată în funcțiune, împlinește 65 ani de funcționare. Adaptată, din punct de vedere al cerințelor de mediu, la condițiile anului 2021, termocentrala a fost, și va fi, un pilon important pentru producerea energiei electrice în România. În cei 65 ani de funcționare, centrala Paroșeni a produs peste 56640 GWh energie electrică, peste 13997 Tcal energie termică, consumând peste 36,5 mil tone cărbune de Valea Jiului”, spune Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara.

Paroșeniul a luat ființă odată cu sistemul energetic național

Directorul Termocentralei Paroșeni, Doru Vișan, spune că termocentrala este prima centrală electrică de mare putere construită în cadrul ”Planului de electrificare de 10 ani (1951-1960) din România”.

”A luat ființă odată cu formarea Sistemului Energetic Național. La data de 15 aprilie 1956, ora 2:47, după patru ani de eforturi susținute, la Paroșeni s-a efectuat primul paralel al turbogeneratorului nr.1, acesta fiind primul grup energetic de 50 de MW din țară, cel mai mare la acea vreme”, spune Doru Vișan.

Potrivit acestuia, grupul era compus dintr-un  cazan de abur tip PK-10-p de 230 t/h; 510° C; 100 bari, și  o turbină de condensație, tip VK-50-1 de 220 t/h, 500 °C, 90 bari, cu generator cu răcire cu aer, tensiunea la borne 10,5 KV.

”În perioada 1957-1959, s-au pus în funcțiune grupurile 2 și 3 de 50 MW de același tip ca și grupul nr. 1, împreună fiind denumite ulterior etapa 3X50 MW sau „etapa veche”. În anul 1964 centrala Paroșeni a intrat în etapa a doua de  dezvoltare odată cu punerea în  funcțiune,  la data de 20 iunie ora 14,35 a grupului energetic nr. 4, primul grup de 150 MW din țară. Grupul era compus din două cazane PK-38-2 de tip Ramzin, cu străbatere forțată, cu supraîncălzire intermediară, având debitul de abur de 270 t/h/fiecare, 570 °C, 140 bari și o turbină de condensație,  tip  PVK  –  150 MW, cu debitul de abur de 540 t/h, 565°C,130 bari, cu generator tip TVV-165, cu răcire cu hidrogen”, explică directorul Termocentralei Paroșeni.

Paroșeniul devenea astfel prima centrală electrică din țară cu o putere instalată de 300 MW.

Termoficarea a adus modificări

Termocentrala Paroșeni a asigurat, o bună perioadă, încălzirea în sistem centralizat în Valea Jiului (Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Petroșani). În acest scop, în perioada 1979 – 1983, cele trei turbine de condensație de 50 MW au fost transformate în turbine de termoficare. S-au montat boilere de bază, stația de pompe termoficare și magistralele de transport al agentului termic pe distanțele Paroșeni-Petroșani și Paroșeni-Lupeni.

În 1999 s-a pus în funcție un cazan de apă fierbinte (CAF) de 103,2 Gcal/h, prototip în Romania, care funcționa pe huilă din Valea Jiului.

Anul 2000 a marcat intrarea în cea de a treia mare etapă de dezvoltare a centralei Paroșeni. A fost reabilitat blocul 4, de 150 de MW, de consorțiul japonez ITOCHU-HITACID-TOSHIBA CORPORATION. A fost montat un cazan de abur nou tip Babcock Hitachi de 540 t/h; 138 ,2 bar, 541 °C, modernizată turbina de cogenerare, a fost montat un generator nou – TOSHIBA, singurul generator din Europa cu răcire cu aer, cu o tensiune de 18 kV. Totodată a fost modernizată stația de 110 kV, montat unui sistem de reglaj tip P320TGC de fabricație ALSTOM Franța, instalat o stație de tratare condens – tehnologie Bayer, și un sistem de control automat al grupului (DCS), sistem TOSMAP, fabricat de TOSHIBA.

Pe 13 august 2007, blocul numărul 4, complet modernizat și automatizat a intrat  în  operare comercială. A fost singura investiție de această anvergură din sistemul energetic românesc realizată de o societate cu capital de stat după anul 1990.  Blocul energetic nr.4 a îndeplinit condițiile legate de emisiile de NOx și pulberi, încă de la punerea în funcție.

În anul 2016, când au intrat în vigoare valorile limită de emisie impuse de Directiva Europeană  de  Mediu 2001/80/CE, respectiv max. 200 mg/Nmc pentru NOx  și max. 20 mg/Nmc pentru pulberi. Existau însă depășiri ale nivelului de emisie admis pentru S0 2 și nu erau respectate cerințele privind depozitarea deșeurilor.

2009 reprezintă anul în care a început procesul de implementare a instalației de desulfurare   și  a sistemului  de colectare, transport   și  depozitare a zgurii și cenșii în șlam dens. După 10 ani,  cu eforturi uriașe în ceea ce privește finanțarea, cele doua instalații, realizate de consorțiul Constructions Industrielles de la Mediterranee (CNIM) Franța, au fost puse în funcțiune in noiembrie 2018 -instalația de desulfurare și în mai 2019 – sistemul de șlam dens.

Din 17 august anul curent, se modifică valorile limită de emisie impuse prin Autorizația Integrată de Mediu însă Termocentrala Paroșeni se  încadra în noile cerințe privind limita de emisie atât pentru S02 cât  și  pentru pulberi  și, cu  ajustări tehnice minore, și pentru emisiile de NOx.

[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc