AcasăSTIRI76 de edituri vor fi prezente la Salonul Hunedorean al Cărții

76 de edituri vor fi prezente la Salonul Hunedorean al Cărții

Timp de patru zile, între  9 și 12 octombrie, se va desfășura la Deva cea de-a XV-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, evenimentul fiind marcat de prezența a nu mai puțin de 76 de edituri din țară și județul Hunedoara.

 

Iubitorii de cultură se vor putea delecta în cele patru zile cu lansările de carte și evenimentele culturale ce vor aduce la Deva scriitori, actori și manageri de case editoriale.  Standurile de carte de la Salon vor oferi iubitorilor de lectură o ofertă editorială extrem de bogată: romane şi volume de poezie, cărţi de artă şi călătorii, memorii şi cărţi de istorie, studii etnografice şi cărţi de spiritualitate, manuale şi culegeri pentru toate nivelele de învăţământ, dicţionare diverse şi enciclopedii. Ca de obicei, și la acest Salon toate categoriile de vârstă și ocupaționale vor găsi cărţile pe care le doresc.

Dintre lansările-eveniment pe care le oferim în cadrul Salonului, face parte volumul 4 din lucrarea Județul Hunedoara, monografie (Om, natură, ocupații) în deschiderea Salonului, precum și un volum de dialoguri cu marele și îndrăgitul actor Marin Moraru, Suntem ce sunt amintirile noastre, lansare care va avea loc în data de 11 octombrie 2014, ora 1800, în prezența autorului.

Salonul Hunedorean al Cărții reprezintă pentru Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva un prilej special de întâlnire cu prietenii cărții, tot mai numeroși și mai interesați de actul de cultură.

Salonului Hunedorean al Cărții poate fi vizitat între  9 și 12 octombrie între orele 1000 și 2000, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc