Acasă STIRI Absorbția fondurilor europene - o preocupare pentru Comisarul European, Dacian Cioloș

Absorbția fondurilor europene – o preocupare pentru Comisarul European, Dacian Cioloș

Cu prilejul vizitei efectuate de curând în România,comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş a dorit să analizeze stadiul absorbţiei fondurilor europene la nivel de ţară,dar şi să viziteze câteva obiective realizate  cu astfel de fonduri în judeţul Alba. El a avut şi o întâlnire la Ciugud cu reprezentanţii a  23 de grupuri de acţiune locală(GAL),membri ai Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală(FNGAL).

Grupul de Acţiune Locală „Ţara Zarandului”, prin Directorul Executiv Sârb Marius, a reprezentat Regiunea V Vest la întalnirea comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală,cu grupurile de acţiune locală (GAL) din ţară. La această întâlnire s-a discutat implementarea Axei 4 LEADER în ţara noastră, precum şi rolul GAL în dezvoltarea rurală a României, din perioada 2014 – 2020. Au participat si reprezentanţi ai Autorităţii de Management şi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală si Pescuit (APDRP) .

A avut loc un schimb de idei şi mai ales s-a pus accentul pe experienţa pe care GAL-urile au căpătat-o în aceşti câţiva ani de aplicare a Programului Leader în România şi de asemenea modul in care Comisia Europeană poate să ajute la simplificarea lucrurilor, a procedurilor pentru ca Programul Leader să joace rolul de instrument de stimulare a inovării şi nu de copiere în mic a programului de dezvoltare rurală. S-a adus în discuţie caracterul birocratic al proiectelor care se depun şi se implementează în prezent prin intermediul GAL-urilor (aprox. 2200 de proiecte în mediul rural) dar şi eforturile pe care  trebuie să le facă autorităţile din ţară, precum şi Comisia Europeană pentru a simplifica procedurile pentru aceste strategii de dezvoltare locală, care vizează în primul rând proiecte în care se reflectă nevoile reale ale comunităţii rurale.

Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală (FNGAL) a înaintat ideea că pentru viitoarea perioadă de programare se doreşte alocarea unor sume tot mai importante din Strategiile Locale în direcţia dezvoltării de noi inţiative economice şi pentru stimularea acelor activităţi care conduc la creşterea auto-angajării în mediul rural, estimând că în  perioada 2014 -2020 GAL-urile din România pot contribui la crearea a 8.000 locuri de muncă  în mediul rural, în condiţiile în care primesc o alocare financiară suficientă pentru implementarea Strategiilor teritoriului.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: