Acasă STIRI ACCIDENT în lanț pe Autostrada A1 Sebeș-Deva, zona Orăștie. Șase autoturisme și...

ACCIDENT în lanț pe Autostrada A1 Sebeș-Deva, zona Orăștie. Șase autoturisme și două camioane implicate. Trafic îngreunat

[ad_1]

Autoritățile vor să schimbe modul în care se calculează rata de infectare cu Covid-19, în baza căreia se stabilesc scenariile în timpul epidemiei.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a declarat luni că șase indicatori vor sta la baza deciziilor de instituire a carantinei locale, iar o decizie finală va fi luată marți, după ce vor fi făcute mai multe simulări.

”Dorim să facem testarea mult mai accesibilă” a anunțat Andreea Moldovan, care a criticat că ”în județele cu testare redusă, nu știi ce se întâmplă” din punct de vedere al pandemiei.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că este necesar, periodic, o actualizare sau o updatare, iar, în discuțiile de astăzi, au abordat ”indicatorii de calcul” în baza cărora să se decidă carantinarea în teritoriu. Acești indicatori ar urma să prezinte o ”imagine mult mai apropiată de realitate”.

”Dorim să avem o testare mai mare decât acum, tocmai pentru o imagine mai bună asupra a ceea ce se întâmplă în țară.” a precizat Andreea Moldovan, adăugând, cu privire la testele PCR, că există o ”capacitate de testare mai mare decât cererea actuală”. În plus, a punctat că pot fi folosite testele antigen. ”Cu toate acestea, oamenii se testează puțin și evită să facă acest test care le salvează viața” a continuat secretarul de stat, potrivit dcnews.ro

Rata de infectare COVID în funcție de care se stabilesc scenariile va fi calculată diferit, în funcție de șase indicatori, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

„Sunt șase indicatori. Am avut încă două variabile în interpretarea acestora drept pentru care ne am înțeles cu toții că vom face simulări, iar mâine ne vom întâlni să tragem concluzia finală. Sunt indici de trend evolutiv, rata de incidență, capacitate de testare, număr de cazuri pe unitate teritorială focar sau fără focar. Practic sunt niște indicatori tehnici pe care în momentul în care îi vom agrea cu toții, îi vom face publici”, a precizat Moldovan.

Rata incidenței calculată la 14 zile va fi oprită cu trei zile înainte „pentru a fi siguri că acele cazuri nealocate, care nu aparțin nimănui, vor fi alocate”, a mai spus aceasta.

Așa cum se calculează incidența în prezent, nu sunt luate în calcul acele teste care nu sunt raportate imediat de laboratoare sau cele care nu sunt încă alocate pe județe și localități.

„Având un număr de teste nealocate și un număr de teste care nu sunt transmise în intervalul de timp optim de către laboratoare, am observat că există diferențe în calculul ratei de incidență, drept pentru care am convenit cu toții astăzi să calculăm rata de incidență luând în evaluare 14 zile, dar care practic se opresc cu 3 zile anterior momentului vorbirii”, a explicat ea.

Secretarul de stat a spus că această modificare ar putea duce la o creștere a ratei de infectare, dar că va fi „o creștere ușoară”.

Moldovan a subliniat că este important ca în toate judeţele să se testeze cât mai mult.

„De asemenea, mi-aș dori să introducem și un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi știm că ne-ar trebui cam 500 teste la 100.000 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populație. Or, sunt județe unde nu avem acest număr de teste”, a adăugat ea.

Criteriile pentru declanșarea analizei în vederea propunerii de instituire a carantinei zonale sunt:

  • trend crescător pentru 14 zile
  • rata de infectare peste 6 cazuri/1000 de locuitori
  • ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare)
  • ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului
  • personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate
  • personal sanitar insuficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție
  • gradul de ocupare a paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI >90%, cu pacienți din zona respectivă
  • populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu

Criterii adiționale pentru luarea deciziei de carantinare zonală:

  • existența unui/unor medici de familie pe raza localității care să fie responsabilizat(i) cu contactarea și monitorizarea din punct de vedere medical a contacților izolați la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă
  • existența unei unități comerciale pentru asigurarea nevoilor esențiale
  • existența unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare pentru tratamentul uzual al populației
  • dacă localitatea este traversată de un drum județean/național
  • dacă la nivelul localității sunt suficiente resurse umane din cadrul poliției locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respectării regimului de izolare la domiciliu
  • în cazul localităților mai mari (orașe, municipii) evaluarea spitalului care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați COVID-19, din punct de vedere al gradului de ocupare, a situației stocurilor de echipamente, a numărului de personal medical

Cine ia decizia de instituire a carantinei:

INSP evaluează propunerea Direcției Sanitare Publice județene și, în cazul avizării favorabile, o transmite Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.

Propunerea de ridicare a carantinei zonale se va face pe baza analizei DSP, la 14 zile de la instituirea măsurii.

surse: mediafax.ro, digi24.ro, hotnews.ro,dcnews.ro

Foto: Arhivă



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 sfaturi pentru a-ți crea o baie uimitoare

Băile sunt, în general, mult mai mici decât, să zicem, o bucătărie, o cameră de zi sau un dormitor, ceea ce înseamnă...

Măsuri decise de CJSU Alba pentru comunele Noșlac și Sohodol. Ce restricții trebuie respectate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis miercuri măsuri pentru comunele Noșlac și Sohodol. Acestea intră în vigoare de joi, 22...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: