Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Aforismele lui Valeriu Butulescu, publicate în Croaţia

Aforismele lui Valeriu Butulescu, publicate în Croaţia

croatian editionLa aproape treizeci de ani de la debutul la Editura „Cartea Românescă”, titlul „Oaze de nisip” al cărţii lui Valeriu Butulescu  continuă să apară în diverse ţări ale lumii, confirmând astfel valoarea excepţională a scriitorului hunedorean.

De data aceasta, o consistentă selecţie din aforismele acestuia au fost tipărite de Editura  „Boskovic”, la Split în Croaţia.

Traducerea în croată este semnată de Goran Mrakic şi Mladen Vukovic. Cartea are o ţinută grafică impecabilă, coperta aparţinând cunoscutului grafician Milan Bestic.

Mladen Vukovic, scriitor talentat şi exeget al aforismului, semnează şi prefaţa volumului din care cităm:

„Valeriu Butulescu  arată, cu precizia unui ceas elveţian, vremea exactă în care trăim, într-o lume care şi-a pierdut de mult  nimbul auriu, în goana nebună după aur. (…). Salutăm apariţia  celui mai important aforism român pe rafturile librăriilor croate. Să ne bucurăm prin urmare de măiestria aforismelor sale care, prin veşnicia cărţii au depăşit efemerul, fiind convinşi că şi generaţiile viitoare vor şti să se înfrupte cu diagnosticele sale, tămăduitoare şi cu miresme hipocratice curative”.

Cu această nouă traducere, numărul limbilor în care au fost răsădite aforismele lui Valeriu Butulescu se apropie vertiginos de cincizeci.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: