Acasă STIRI ARAD Aglomerație la vămile din vestul țării. 12.000 de mașini au ieșit sâmbătă...

Aglomerație la vămile din vestul țării. 12.000 de mașini au ieșit sâmbătă pe la vama Nădlac II

Peste 39.000 de persoane, aflate în peste 12.000 de autoturisme, au tranzitat sâmbătă Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota de pe autostrada A1 Arad – Nădlac, informează reprezentaţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Potrivit sursei citate, în tot cursul zilei de sâmbătă, coada de autoturisme s-a întins pe aproximativ cinci kilometri, iar timpii de aşteptare au fost între 90 şi 180 de minute.

Conform aplicaţiei Poliţiei de Frontieră, la ieşirea din ţară se aştepta, în cazul autoturismelor, circa 90 de minute, dar şoferii nemulţumiţi se plângeau că aşteptarea este chiar şi mai lungă.

“Aglomeraţia din PTF Nădlac II- Csanadpalota s-a produs deoarece acesta este ultimul weekend în care românii care muncesc în ţările din vestul Europei mai au concediu, de săptămâna viitoare urmând să înceapă munca, iar copii acestora să înceapă şcoala. Valorile de trafic au început să crească de vineri după- masă, aglomeraţia crescând în cursul zilei de sâmbătă. Ne aşteptăm ca valorile de trafic să rămână aproximativ la acelaşi nivel şi la noapte, urmând să scadă abia în cea de a doua jumătate a zilei de duminică”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Sorina Tocaciu, purtător de cuvânt al STPF Arad.

În continuare, aceasta a precizat că, potrivit statisticilor Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, PTF Nădlac II – Csanadpalota a fost tranzitat de peste 39.000 de persoane cu peste 12.100 de autoturisme, din care aproximativ 34.000 de persoane cu aproximativ 8.200 de autoturisme au tranzitat PTF pe sensul de ieşire din ţară.

“Coada de autoturisme se întinde şi la această oră pe aproximativ cinci kilometri, autovehiculele fiind oprite pe banda de urgenţă a autostrăzii Nădlac – Arad”, a precizat Sorina Tocaciu.

Purtătorul de cuvânt al STPF Arad a mai spus că şi în PTF Nădlac I – Nagylak este aglomeraţie, însă acolo timpii de aşteptare sunt de numai aproximativ 40- 50 de minute. În schimb, în celelalte PTF din judeţele Arad şi Bihor se aşteaptă doar între 10 şi 20 de minute.

“Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat măsuri speciale pentru a face faţă situaţiei, a adus mai mulţi agenţi la muncă, lucrându-se la capacitatea maximă a punctelor de trecere a frontierei în funcţie de configuraţia acestora. Pe de altă parte însă, poliţiştii de frontieră recomandă participanţilor la trafic să se folosească toate punctele de trecere a frontierei spre vestul Europei. De asemenea, recomandă consultarea aplicaţiei on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei”, a mai adăugat Sorina Tocaciu, purtător de cuvânt al STPF Arad.

 

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: