AcasăSOCIALAjută copiii bolnavi de cancer, dăruindu-le părul tău!

Ajută copiii bolnavi de cancer, dăruindu-le părul tău!

Urmând un model britanic, al organizației The Little Princess Trust (LPT), donarea de păr pentru a confecționa peruci ce vor fi oferite copiilor bolnavi de cancer este un concept nou în România. Proiectul a fost inițiat de o tânără studentă la Medicină, Ioana-Maria Andrioaie, cu ajutorul Societății Studenţilor Medicinişti din Iaşi (SSMI).

Avantajul acestui proiect este că oricine poate dona. Trebuie doar ca cea mai scurtă șuviță de păr să aibă minim 17 cm. În rest, condițiile sunt rezonabile: părul poate fi drept, ondulat, cârlionțat, vopsit atât timp cât culoarea este naturală și nu o nuanță artificială, de exemplu verde. De asemenea, se acceptă și codițe ce au fost tunse cu mult timp în urmă, dar au fost păstrate în condiții bune. În schimb, nu se acceptă extensiile, dredurile, părul tip afro sau părul grizonant.

Părul necesar donării este relativ simplu de obținut. Acesta poate fi tuns atât la un salon de coafură, cât și acasă, atât timp cât sunt respectați următorii pași: părul trebuie spălat și uscat bine înainte, prins cu un elastic sus (unde urmează să fie tuns), împletit, prins cu un elastic jos (la baza codiței împletite) și apoi secționat deasupra elasticului de sus. Părul trebuie să fie complet uscat în momentul tunderii, apoi sigilat într-o pungă curată.

În momentul de față, peste 100 de persoane din România și-au tuns părul, cu scopul de a-l dona copiilor, prin intermediul proiectului LPT.

Odată cu extinderea conceptului la nivel național, s-a mărit și echipa LPT. Pentru a lucra mai organizat și pentru a asigura maximum de eficiență în procesul de informare cu privire la principiile proiectului, mai mulţi voluntari români au decis să se implice şi să ofere detalii celor care doresc să se alăture campaniei. În judeţul Hunedoara, Larisa Duţă, din oraşul Haţeg, la rândul ei donatoare în cadrul proiectului LPT, este cea care se implică activ în promovarea conceptului la nivel local, dar şi judeţean, şi poate oferi detalii tuturor celor care doresc să se alăture campaniei. Larisa poate fi contactată pe e-mail, la adresa: larisa.c.duta@gmail.com, sau pe Facebook: https://www.facebook.com/larisa.duta.

Larisa a aflat de campania LPT în urma unei știri de televiziune și a decis ca schimbarea ei de look să-i ajute pe cei mici, care suferă din cauza uneia dintre cele mai temute afecțiuni.

SUSTIN LPT Larisa Duta „Pe mine mă încearcă un sentiment de neputință de fiecare dată când privesc durerile lumii în care trăiesc și îmi doresc enorm să ajut, fie că e vorba de gesturi mici sau de sacrificii. Simt că avem o datorie față de semenii noștri și față de întreaga Planetă, de aceea nu trebuie să privim nepăsători, gândindu-ne că atâta timp cât nu ni se întâmplă nouă, nu contează. Iar în acest caz, bucuria copiilor de a avea din nou păr te mișcă și te face să simți că poți să-i susții cumva. Doar faptul că am renunțat în urmă cu o lună la câțiva centimetri m-a făcut să fiu mai preocupată de astfel de cauze, fiind interesată și de alte inițiative de ajutor.”– a declarat Larisa Duță pe blogul personal (www.larisa-duta.ro)

Echipa LPT încercă să strângă cât mai multe codițe de păr și să alcătuiască fondul necesar pentru confecționarea lor și trimiterea câtorva donații în Marea Britanie, la organizația The Little Princess Trust. Costul unei peruci variază de la 600 la 1.400 de lei și orice sumă donată poate fi de mare ajutor. Perucile vor fi distribuite în mod gratuit copiilor bolnavi de cancer din țară și din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc