Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA „Al treilea spațiu al cetățeniei active” se lansează la Deva

„Al treilea spațiu al cetățeniei active” se lansează la Deva

După lansarea de la nivel național (București, 24.07.2014), proiectul Al treilea spațiu al cetățeniei active se lansează și la nivel local, în orașul DEVA, pentru a facilita informarea directă a grupurilor țintă cu privire la calendarul activităților și beneficiile participării în proiect. Astfel, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Fundația „Progress” invită reprezentanții societății civile, ai instituțiilor publice, reprezentanți ai mass-mediei și cetățeni din Deva să participe la conferința de lansare locală a proiectului ce va avea loc în data de 4 decembrie 2014, ora 1200, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene, str. 1 Decembrie 1918, Nr. 26, Deva.

Proiectul „Al treilea spațiu al cetățeniei active” este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, din cadrul Fondului ONG România, cu o sumă nerambursabilă în valoare de 220.884 EUR. Având o perioadă de implementare de 22 luni (din Iulie 2014 până în Aprilie 2016), proiectul „Al Treilea Spațiu” își propune să contribuie la creșterea participării civice din România prin crearea unei rețele naționale de resurse (spații, formatori, grupuri de acțiune) accesibile oricui dorește să fie sau să devină cetățean activ.

În orașul Deva implementarea proiectului se va desfășura în perioada Decembrie 2014 Octombrie 2015, prin parcurgerea următoarelor etape: selecția unui număr de 15 voluntari (7 reprezentanți ONG și 8 cetățeni); amenajarea colaborativă a unui „cuib al democrației” la Biblioteca Județeană (spațiu dedicat protejării și încurajării spiritului civic); instruirea voluntarilor cu privire la practicarea cetățeniei active și constituirea lor într-un Grup de Acțiune Civică (GAC); deprinderea comportamentelor civice de către membri GAC prin realizarea a 2 audituri de integritate.

Așa cum declara Conf. Univ. Dr. Dumitru Borțun, invitat special în cadrul lansării oficiale de la București, „acest proiect produce un spațiu public ce lipsește, prin tradiție, din civilizația românească. Pentru a intra în modernitate, românii au nevoie de o agoră în care să dezbată probleme de interes general. Acest proiect transformă biblioteca într-un astfel de spațiu public”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: